Mesajul TRANȘANT adresat de Adrian Dupu la recepția oferită de Ambasada R. Moldova la București: „Privim cu speranță către anii care vin, speranța că într-un viitor apropiat ne vom regăsi din nou împreună, în marea familie europeană”
2261
Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, a participat ieri la recepția oferită de Ambasada R. Moldova în România, cu ocazia cu ocazia împlinirii a 30 de ani de independență.
„În toți acești ani, România a fost aproape cetățenii din stânga Prutului și a făcut întotdeauna ceea ce trebuie pentru a sprijini drumul dificil al Republicii Moldova către spațiul economic și cultural căruia aparține de drept”, a declarat oficialul din Guvernul României.
Potrivit lui Adrian Dupu, R. Moldova se află astăzi într-un context extrem de favorabil și poate face pași importanți către valorile europene și către o democrație consolidată.
„Privim cu speranță către anii care vin, speranța că într-un viitor apropiat ne vom regăsi din nou împreună, în marea familie europeană. România va fi mereu alături de Republica Moldova în acest drum și că vom fi mereu fratele și prietenul de nădejde pe care Moldova se poate baza cu toata încrederea”, a adăugat Adrian Dupu.
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”


















