Mesajul lui Putin pentru Mihail Gorbaciov, ultimul lider URSS, laureat cu Nobel pentru pace pentru contribuția la încheierea Războiului Rece
2773
Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al Uniunii Sovietice, a împlinit 91 de ani. Politicianul a fost secretarul general al Partidului Comunist din URSS din 1985 până în 1991, la dizolvarea acesteia. Născut într-o familie modestă, sub conducerea lui Stalin, s-a alăturat partidului, iar după moartea lui Stalin s-a făcut remarcat ca un susținător al reformelor lui Nikita Hrușciov.
După accidentul de la Cernobîl, Gorbaciov a început să adopte reforme care au condus la o mai mare libertate de exprimare și la descentralizarea economiei în URSS. Deopotrivă recunoscut și contestat, Gorbaciov a primit premiul Nobel pentru pace pentru rolul său în încheierea Războiului Rece. Este cunoscut și ca un critic al actualului președinte al Rusiei, Vladimir Putin.
Moștenirea controversată a lui Mihail Gorbaciov a continuat să fie dezbătută ani la rând, iar fostul lider a șocat întreaga lume atunci când a decis să apară în reclame la diverse produse, precum valizele de lux Louis Vuitton sau Pizza Hut, asocieri pe care le-a făcut pentru a finanța felurite proiecte caritabile.
Putin i-a transmis, în cea de-a șaptea zi de la invadarea Ucrainei de trupele rusești, un mesaj lui Mihail Gorbaciov, la împlinirea vârstei de 91 de ani, a informat agenția TASS. Conținutul mesajului a fost postat pe site-ul Kremlin-ului.
„Aţi câştigat o mare şi bogată experienţă de viaţă, pe merit vă bucuraţi de o mare autoritate şi recunoaştere. Ne bucurăm că astăzi activitatea dumnevoastră multilaterală contribuie la realizarea proiectelor sociale, caritabile, dezvoltării cooperării umanitare internaţionale”, a subliniat Putin, care i-a dorit lui Gorbaciov sănătate şi energie spirituală.
Mesajul lui Putin către Mihail Gorbaciov vine în condițiile în care miercuri, 2 martie, armata rusă a intensificat atacurile asupra unor orașe ucrainene care au raportat pierderi masive de vieți în rândul civililor. Harkov a fost foarte afectat de proiectile, în vreme ce primarul orașului Herson, situat în sudul țării, a declarat că acesta a fost deja cucerit, devenind primul mare oraș care cade în fața invadatorilor. Autoritățile cer declararea unor coridoare umanitare care să permită plecarea în siguranță a civililor.
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















