Stiri

MEMORANDUM // Adunarea Națională a Franței va ajuta Parlamentul de la Chișinău să ajusteze legislați națională cu cea a Uniunii Europene: „Republica Moldova nu este singură”

Actualitate 30.06.2023 15:52 Vizualizări1724
MEMORANDUM // Adunarea Națională a Franței va ajuta Parlamentul de la Chișinău să ajusteze legislați națională cu cea a Uniunii Europene: „Republica Moldova nu este singură”

Franța va ajuta R. Moldova în ceea ce privește întărirea rezilienței, a securității, a stabilității și a economiei, oferind sprijin în calea de integrare europeană a republicii noastre, precum și consolidarea relațiilor bilaterale la nivel parlamentar între cele două state.

Angajamentele sunt prevăzute în Memorandumul de înțelegere între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Republicii Franceze, semnat astăzi la Chișinău de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, și omologul său francez, Yaël Braun-Pivet.

Memorandumul de înțelegere vizează intensificarea colaborării în domenii relevante de expertiză, de procedură legislativă, de evaluare a politicilor publice și de diplomație parlamentară, dar și amplificarea colaborării în domeniul activității legislative, al armonizării legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene sau al controlului parlamentar.

De asemenea, Memorandumul de înțelegere vizează interacțiunea dintre cele două parlamente, inclusiv la nivel de comisii permanente și grupuri de prietenie, prin organizarea reuniunilor și activităților comune. Totodată, vor fi organizate activități de cooperare tehnică și de formare în domenii de interes comun, prin misiuni de studiu și de stagii la care vor participa atât deputați, cât și membri ai ambelor administrații parlamentare.

„Semnarea acestui memorandum ne demonstrează încă o dată că Republica Moldova nu este singură. Noi avem prieteni sinceri și de nădejde, așa cum este și Franța, care acceptă că viitorul Republicii Moldova este Uniunea Europeană, că cetățenii moldoveni sunt europeni și că trebuie să se bucure de condiții bune de viață. Pentru aceasta vom munci și vom realiza proiecte pentru întărirea rezilienței, a securității, a stabilității și a economiei țării”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

CITIȚI și VIDEO // Președinta Adunării Naționale a Franței, discurs în Parlamentul R. Moldova: „Nu sunteți singuri! Puteți conta pe sprijinul nostru!”

„Prin crearea de legături dintre parlamente, prin organizarea de întâlniri între omologi, consolidăm democrația și o promovăm dincolo de frontiere”, a adăugat președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet.

Amintim că președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, se află, în perioada 29 iunie – 1 iulie, într-o vizită oficială în Republica Moldova, aceasta fiind prima vizită în republica noastră a unui președinte al Adunării Naționale a Franței în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-franceze.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.08.2026 01.08.2026 13:06 355 Horoscopul zilei 01.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri