11:26:44 29.03.2024
Stiri

Membru PAS, despre concluziile comisiei care a analizat legislația electorală după invalidarea alegerilor din Chișinău: „Se recunoaște că, la nivel de legislație, nu este absolut nicio problemă”

Partide/Comunicate 02.11.2018 13:39 Vizualizări1245 Autor: Ziarul National
Membru PAS, despre concluziile comisiei care a analizat legislația electorală după invalidarea alegerilor din Chișinău: „Se recunoaște că, la nivel de legislație, nu este absolut nicio problemă”


Membrul Biroului Permanent Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, susține că recomandările și concluziile comisiei parlamentare care a analizat cauzele ce au dus la invalidarea alegerilor pentru Primăria Chișinău pot fi reduse la sintagma „muntele a născut un șoarece”.

„De fapt, chiar și acest Parlament, așa cum este el, recunoaște de facto că la nivel de legislație nu există absolut nicio problemă. Iar interpretarea „perversă” a cadrului normativ (în realitate, executarea de către niște mercenari purtând mantie de judecători a unor comenzi bolnave de la dictatorul acestei țări) nu poate fi rezolvată de nicio lege. Oamenii care au admis așa ceva trebuie pur și simplu dați afară și diferiți justiției”, comentează Litvinenco.

Reprezentantul PAS afirmă că, în esență, comisia a înaintat o singură recomandare - cea de a se interzice agitația electorală în ziua premergătoare alegerilor și în ziua alegerilor.

„Aici există argumente atât pro, cât și contra - problema pe care o intrevăd este cum va fi ea aplicată și dacă nu cumva ar deschide calea ca în ziua alegerilor agitația să se transforme într-o veritabilă cumpărare a voturilor prin împărțirea de hrișcă și „tușoncă”. În rest, comisia a făcut copy paste din ce a scris „Promo- LEX”, Coaliția civică pentru alegeri libere și corecte și încă o organizație de tristă faimă”, susține Sergiu Litvinenco.

Politicianul a ținut să remarce și „nostima” trimitere, în mai multe rânduri, la experiența Venezuelei în materie de anulare a alegerilor: „Să înțeleg că asta reprezintă pentru Parlamentul actual „bune practici”?”.

Menționăm că Parlamentul urmează să excludă restricția de agitație electorală în ziua tăcerii și ziua votului, cu excepția secției de votare și în raza a 100 de metri de la secția de votare.

Concluziile și recomandările acestei comisii le puteți găsi AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md