Maşinăria de RĂZBOI a lui Putin nu pare încă afectată de sancţiuni. Cum plătește întreaga lume pentru invadarea Ucrainei
1771
Rusia primește încă miliarde de dolari din vânzările de petrol, gaze și alte mărfuri. Sancțiunile nu au oprit banii să intre în conturile Rusiei. Veniturile din petrol și gaze ar putea fi de aproximativ 285 de miliarde de dolari în acest an, depășindu-le pe cele din 2021 cu mai mult de o cincime. Acest lucru se datorează unei creșteri a prețurilor la carburanți determinată parțial de războiul din Ucraina, se arată într-o analiză Bloomberg. În același timp, Reuters estimează că embargoul asupra petrolului îl va afecta pe Putin mai mult decât Europa.
La începutul lunii martie, în timp ce SUA și aliații săi au declanșat un val de sancțiuni fără precedent împotriva Rusiei, președintele Joe Biden a promis că va da „o lovitură puternică mașinăriei de război a lui Putin”. Dar, pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de ziua 100, mașinăria lui Putin încă funcționează foarte bine. Rusia este propulsată de o avalanșă de cash care ar putea atinge în medie 800 de milioane de dolari pe zi în acest an. Și asta este doar ceea ce Rusia primește din vânzarea de petrol și gaze.
De ani de zile, Rusia acționează ca un uriaș supermarket de mărfuri care vinde tot ceea ce are nevoie întreaga lume: nu doar energie, ci și grâu, nichel, aluminiu și paladiu. Invadarea Ucrainei a forțat SUA și Uniunea Europeană să regândească această relație. Este nevoie de timp, deși UE a făcut un nou pas în această săptămână prin renunțarea parţială la importurile de petrol rusesc.
Rusia nu a rămas neafectată de sancțiuni, a devenit un stat paria în lumea dezvoltată. Marile corporații au fugit, abandonând active de miliarde de dolari, iar economia se îndreaptă către o recesiune profundă. Dar Putin poate ignora acest prejudiciu deocamdată, pentru că visteria este încă plină de veniturile obținute din vânzarea de mărfuri, care au devenit mai profitabile ca niciodată datorită creșterii prețurilor globale determinată parțial de războiul din Ucraina.
Chiar dacă unele țări au oprit total sau parțial achizițiile de energie, veniturile din petrol și gaze ale Rusiei vor fi de aproximativ 285 de miliarde de dolari în acest an, potrivit estimărilor Bloomberg Economics bazate pe proiecțiile Ministerului Economiei.
Ar depăși totalul din 2021 cu mai mult de o cincime. Adăugați veniturile obținute din alte mărfuri și încasările Rusiei depășesc cele 300 de miliarde de dolari din rezervele valutare înghețate în urma sancțiunilor.
Liderii UE sunt conștienți că nu trebuie să mai cumpere din Rusia și să finanțeze indirect un război devastator care este dus la ușa Europei. Dar, în ciuda ambițiilor, guvernele naționale știu şi că vor fi repercusiuni asupra propriilor economii. Au decis de abia în această săptămână, după aproape o lună de negocieri, să renunțe parțial la petrolul rusesc.
”Sunt întotdeauna constrângeri politice în ceea ce privește utilizarea sancțiunilor. Vrei să maximizezi durerea asupra țintei și să minimizezi durerea acasă, dar, din păcate, asta este mai ușor de spus decât de făcut.”, a comentat Jeffrey Schott, de la Institutul Peterson din Washington.
În SUA, oficialii dezbat noi modalități de a crește presiunea financiară, cum ar fi impunerea unui plafon pentru prețul petrolului rusesc sau sancționarea țărilor și companiilor care fac încă afaceri cu Rusia. Dar astfel de sancțiuni secundare nu sunt susținute de toată lumea și riscă să dăuneze relațiilor cu alte țări. SUA au interzis de mult petrolul rusesc, însă Europa de abia de acum se îndepărtează încet de această dependență. Asta îi dă Moscovei timp să găsească alte piețe - cum ar fi China și India - pentru a limita impactul asupra veniturilor din exporturi.
Asta înseamnă că banii curg în conturile Rusiei, iar cifrele financiare amintesc constant Occidentului că este nevoie de o schimbare dramatică. Numai veniturile din exportul de petrol au crescut cu 50% față de anul trecut, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Cei mai mari producători de petrol din Rusia au obținut împreună în primul trimestru cel mai mare profit din ultimul deceniu, estimează SberCIB Investment Research, cu sediul la Moscova. Sancțiuni asupra agriculturii rusești nici măcar nu sunt discutate, deoarece lumea are nevoie de cereale. Așa că exporturile rusești de grâu continuă la prețuri mai mari.
Excedentul de cont curent, un indicator al comerțului cu bunuri și servicii, s-a triplat în primele patru luni ale anului, ajungând la aproape 96 de miliarde de dolari. Sunt cele mai mari cifre din 1994 încoace și indică în principal o creștere a prețurilor mărfurilor, deși un factor important este scăderea importurilor din cauza sancțiunilor internaționale. Rubla a devenit un alt simbol folosit de Putin pentru a-și proiecta puterea. Moneda Rusiei a fost luată în râs de Joe Biden în martie când a zis că a ajuns ”moloz” după ce s-a prăbușit inițial în urma sancțiunilor. De atunci, susținută de Rusia, rubla a devenit cea mai performantă monedă din lume față de dolar în acest an.
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















