Stiri
Procuratura încearcă să-l scoată basma curată pe președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Iurie Garaba, care a provocat un accident rutier și a sărit la bătaie la șoferul unității de transport cu care a intrat în coleziune.
Acuzațiile au fost aduse de martorii accidentului care s-au prezentat ieri la Procuratura Generală pentru a da explicații. Unul dintre tinerii aflați în mașina lovită de „BMW”-ul lui Garaba afirmă că oamenii legii au falsificat anumite probe din dosar și au modificat schema accidentului, astfel încât să pară că procurorul a fost parte pătimită. „Ne-au arătat altă schemă. Potrivit acesteia, mașina noastră ar fi intrat parțial pe prima bandă unde circula „BMW”-ul. În realitate, Garaba a venit pe banda noastră și ne-a lovit”, povestește martorul Andrei Pitușca.
Acesta mai spune că procurorul a coborât din mașină, s-a apropiat de automobilul lor și a sărit la bătaie la Gheorghe Munteanu. „Avem poze în care se vede că scena s-a petrecut lângă „Ford” și nu invers cum vrea să dovedească Procuratura”, a dezvăluit martorul. Andrei Pitușca susține că la scurt timp după accident, la fața locului au venit câtiva prieteni de-ai lui Garaba care l-ar fi amenințat pe Munteanu că-l va împușca sau va face ani grei de pușcărie.
Liderul Mișcării „Antimafie” Sergiu Mocanu care a făcut public cazul afirmă că Gheorghe Munteanu a fost lovit de Iurie Garaba, fapt dovedit de expertiza medicală. „Munteanu s-a apărat după ce Garaba l-a lovit. Medicii au stabilit că i-a fost provocată un hematom la cap. Procurorul a suferit doar o hemoragie la nas, chiar dacă ar vrea acuma să demonstreze o leziune mai gravă”, susține Mocanu. Gheorghe Munteanu, care a fost reținut după accident pentru 72 de ore, urmează să se prezinte astăzi în fața unui judecător care va decide dacă va fi prelungit termenul de arest.
Contactată de Ziarul NAȚIONAL, șefa serviciului de presă a Procuraturii Genarale, Maria Vieru a precizat că procurorii vor comenta acuzațiile aduse de martori la ora 15:00 în cadrul unei conferințe de presă.
Martori: „Procurorii falsifică probe în cazul accidentului lui Garaba”
Important
01.08.2013
12:09
1177

Stiri relevante
04.09.2013
16:40
2741
Judecătorul care va examina dosarul privind accidentul în care a fost implicat procurorul Garaba, în concediu
22.08.2013
14:37
1836
EXCLUSIV // Interviu cu tânărul care l-ar fi lovit pe Garaba: „Nu mă consider vinovat”
09.08.2013
12:32
2010
Tăcerea lui Munteanu, cel care i-a nimerit în cale procurorului Garaba
08.08.2013
15:07
2288
Tânărul care l-ar fi agresat pe Garaba a fost INTERNAT în spital
07.08.2013
14:24
2176
Iurie Garaba: „Munteanu și-a recunoscut vina. Să-mi plătească prejudiciul material și să-mi repare mașina”
07.08.2013
13:24
2029
ULTIMA ORĂ // Gheorghe Munteanu, ELIBERAT din arest
06.08.2013
11:44
1870
Procurorul adjunct al mun. Chișinău „NU ȘTIE” dacă a fost la locul accidentului rutier cu implicarea lui Garaba
02.08.2013
12:16
1617
Expert: „Munteanu a fost reținut ilegal. Procurorul și judecătorul trebuie să răspundă penal”
02.08.2013
09:51
5167
BMW-ul lui Roibu?
02.08.2013
09:31
1507
Editorial // De neamul procurorilor… „lor”
01.08.2013
15:55
1420
Procuratura Generală explică de ce a cerut arestarea lui Munteanu
01.08.2013
13:33
1418
20 de zile de arest pentru bărbatul învinuit în cazul Garaba

Top stiri
09.05.2026
14:54
59
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
334
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
224
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
301
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
292
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
420
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
588
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
578
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
548
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
677
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
630
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
648
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
628
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
534
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
696
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
720
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
597
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
605
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
08.05.2026
16:50
563
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
665
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
649
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
631
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
657
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
16:02
724
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:50
610
Ministerul Energiei cheamă companiile la un webinar OPEM despre piețele de energie electrică pe termen scurt din Republica Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi