16:06:41 19.04.2024
Stiri

„Martirii Marii UNIRI”, expoziție foto-documentară la Chișinău, dedicată Centenarului României

Știri 20.11.2018 14:59 Vizualizări1581 Autor: Ziarul National
„Martirii Marii UNIRI”, expoziție foto-documentară la Chișinău, dedicată Centenarului României Agerpres


O expoziție foto-documentară cu genericul „Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații”, a fost vernisată astăzi la Facultatea de Istorie și Geografie din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” de la Chișinău.

Expoziția este dedicată Centenarului Unirii și Primului Război Mondial și aduce în centrul atenției publice biografiile celor mai reprezentative figuri naționale -intelectuali, prim-miniștri, reprezentanți ai partidelor politice, militari și generali ai Armatei Române, episcopi etc., care au luptat pentru idealul dintotdeauna al românilor - să vadă România reîntregită și puternică.

Scopul expoziţiei este de a prezenta într-o formă ştiinţifică, accesibilă şi concisă, prin mijloace moderne de atragere a publicului, biografiile şi gândirea politică a personalităţilor emblematice care au avut un rol fundamental la construcţia Marii Uniri, au precizat organizatorii expoziţiei.

În cadrul expoziției este prezentată contribuția elitelor la înfăptuirea Marii Uniri, ilustrată prin 18 lideri politici și intelectuali români care au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial și care au avut parte de un destin tragic, fiind închiși și ostracizați în închisorile comuniste. Este vorba de Iuliu Maniu, Pantelimon Halippa, Ion Mihalache, Daniel Ciugureanu, Iuliu Hossu, Arthur Văitoianu, Ion Nistor, Onisifor Ghibu, Ioan Pelivan, Henri Cihoski, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ion Flueraș, Ilie Lazăr, Iosif Jumanca, Aurel Vlad, Mihai Popovici, Alexandru Lapedatu.

Expoziția „Martirii Marii Uniri. Destinele unei generații” este organizată de Asociația Identitate Culturală Contemporană din România.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md