Marea Britanie renunță la planul de a trimite trupe în Ucraina, dar intensifică sprijinul militar împreună cu Franța și Turcia
2166
Marea Britanie va renunța „probabil” la planul de a „trimite mii de militari să protejeze Ucraina, deoarece riscurile sunt considerate «prea mari»”, dezvăluie cotidianul The Times. În locul acestui plan, angajamentul în privința securității Ucrainei se va axa pe reconstrucția și reînarmarea armatei ucrainene, precum și pe o protecție aeriană și maritimă eficientă.
Ziarul dezvăluie că „formatori britanici și francezi vor fi trimiși în vestul Ucrainei”, iar „avioanele britanice vor proteja spațiul aerian ucrainean și vor asigura acoperirea aeriană a trupelor occidentale la sol.” Potrivit planurilor de bază, Turcia va avea un rol esențial din punct de vedere maritim.
Secretarul Consiliului rus de Securitate, Serghei Șoigu, a avertizat anterior prin intermediul agenției oficiale ruse de presă Tass că trimiterea unor „forțe de menținerea păcii” din Occident pe „teritorii istorice rusești” ar putea duce la o confruntare directă între NATO și Rusia, care ar putea degenera într-un al treilea război mondial pe termen lung.
În martie, președintele francez Emmanuel Macron a menționat, într-o conferință de presă la Paris, posibilitatea desfășurării unor „forțe de reasigurare în Ucraina." Acest plan este susținut și de Regatul Unit. Aceste forțe, a precizat liderul francez, nu au intenția de a fi forțe de menținerea păcii sau forțe prezente pe linia de contact, și nici forțe care să substituie armata ucraineană.
Liderul francez a subliniat că rolul lor este de a fi „prezente în locuri strategice stabilite cu ucrainenii”, având scopul de a descuraja o posibilă agresiune rusă.
The Times mai dezvăluie că sâmbătă, oficiali britanici și francezi vor încerca să-l convingă pe președintele american Donald Trump să accepte o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după funeraliile Papei Francisc I.
STARMER CONTESTĂ PLANUL DE PACE AL LUI TRUMP. „UCRAINEI ÎI REVINE SĂ DECIDĂ”
Premierul britanic Keir Starmer se opune, într-un interviu oferit cotidianului The Telegraph, planului de pace în Ucraina propus de președintele american. Starmer l-a descris pe Zelenski ca fiind „curajos”.
„Ne aflăm într-o etapă intensă a negocierilor. Până la urmă, am în minte că Ucraina este cea care trebuie să decidă în problemele sale. Nu altora le revine să ia decizii în locul ei. Ucraina trebuie să decidă singură”, declară el la bordul portavionului britanic HMS Prince of Wales.
Starmer mai subliniază că Rusia trebuie să participe la negocieri pentru o încetare a focului necondiționată. Planul american recunoaște câștigurile teritoriale ale Rusiei, ceea ce ar reprezenta un ultimatum pentru Ucraina.
Conform site-ului american Axios, acest plan prevede recunoașterea formală de către Statele Unite a suveranității Rusiei în Crimeea, anexată în 2014, și recunoașterea, de facto, a controlului Rusiei în regiunile ucrainene Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, ocupate în totalitate sau parțial de forțele ruse.
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















