Maia Sandu și cancelarul german reafirmă sprijinul pentru Ucraina și parteneriatul moldo-german într-o întâlnire la Roma
1169
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz. Discuțiile au reconfirmat parteneriatul solid moldo-german și angajamentul comun în sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii ruse. Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de sprijinul constant oferit de Germania, nu doar în dezvoltarea economică și infrastructură, ci și în momentele dificile, precum criza energetică.
"Am discutat despre parteneriatul puternic dintre Republica Moldova și Germania, despre eforturile noastre continue de a îmbunătăți viața moldovenilor și despre hotărârea noastră fermă de a adera la Uniunea Europeană", a declarat președintele R. Moldova după întrevedere.
În plus, Maia Sandu a subliniat că Germania, cea mai mare economie a Europei, este un partener comercial important pentru țara noastră și un susținător activ al dezvoltării economice, prin investiții. Aceastea generează mii de locuri de muncă în toate regiunile țării. Menționăm că întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc la Roma, în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei.
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















