Maia Sandu participă la Summitul European de la Copenhaga pentru susținerea aderării Moldovei la UE
770
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, urmează să participe la Summitul Comunității Politice Europene (CPE) care va avea loc în perioada 1-2 octombrie 2025, la Copenhaga. În acest moment, Danemarca deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Șefa statului va susține o intervenție în cadrul sesiunii de deschidere a reuniunii. De asemenea, pe parcursul summitului, va avea întrevederi bilaterale și multilaterale cu diverși lideri europeni, șefi de stat și de guvern.
Printre principalele subiecte de discuție se numără avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acest proces este susținut de mandatul ferm primit de la cetățeni la alegerile din 28 septembrie. Alte teme importante vor include dezvoltarea economică a țării, pacea și securitatea regională.
Comunitatea Politică Europeană a fost inițiată de Președintele Franței, Emmanuel Macron. Aceasta reprezintă o platformă de dialog politic axată pe pace și securitate pe continent și pe cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al CPE a avut loc în octombrie 2022, la Praga, iar al doilea a fost găzduit de Republica Moldova, la Bulboaca, în iunie 2023.
12.10.2026
16:43
12.10.2026
16:29
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:19
12.10.2026
16:09
12.10.2026
16:00
12.10.2026
15:59
12.10.2026
15:32
12.10.2026
15:30
12.10.2026
16:29
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:19
12.10.2026
16:09
12.10.2026
16:03
12.10.2026
16:00
12.10.2026
15:59
12.10.2026
15:32
12.10.2026
15:30
12.10.2026
15:23
12.10.2026
14:42
12.10.2026
14:27
12.10.2026
13:47
12.10.2026
13:37
12.10.2026
13:35
12.10.2026
13:17
12.10.2026
13:05
12.10.2026
12:59
12.10.2026
12:13
12.10.2026
11:58
12.10.2026
11:50
12.10.2026
11:31
12.10.2026
11:24
12.10.2026
10:46
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
















