Maia Sandu numește un fost ambasador al Republicii Moldova în functia de consilier prezidențial pentru relația cu cetățenii
2095
Președinta Maia Sandu are un nou consilier pentru relația cu cetățenii. Este vorba despre Larisa Miculeț, care a fost numită în funcție prin decret prezidential.
„Această funcție a fost instituită recent de președinta Maia Sandu, care înțelege necesitatea unui sprijin mai mare pentru soluționarea problemelor cetățenilor. Sunt recunoscătoare pentru încrederea acordată de doamna președintă în vederea reprezentării acestei relații. Am acumulat, de-a lungul anilor, atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, o experiență bogată profesională, dar și de viață. Experiența dobândită, solicitată acum de administrația prezidențială, o instituție extrem de importantă în stat, am considerat că este de datoria mea morală să o pun în continuare în slujba republicii și a poporului meu”, a declarat Larisa Miculeț, care are o experiență de peste patru decenii în domeniul juridic și diplomatic.
Ea a ocupat până recent poziția de ambasador al Republicii Moldova în Irlanda. De-a lungul carierei sale, a reprezentat Republica Moldova la nivel înalt în cadrul misiunilor diplomatice din Israel, Irlanda și ONU, a fost profund implicată în promovarea drepturilor omului, lupta împotriva crimei organizate și întărirea relațiilor internaționale ale statului.
În trecut, a deținut poziții de conducere în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și în Procuratura Generală, unde a activat timp de peste 25 de ani. Aici, ea a lucrat inclusiv ca șef al Direcției integrare europeană și cooperare juridică internațională.
Licențiată în Drept a Universității de Stat din Moldova, Miculeț a beneficiat și de programe de pregătire avansată atât în SUA, cât și în Germania. Ea deține cel mai înalt rang diplomatic – cel de Ambasador.
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău
















