Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară

Domnule Președinte Zelenskyy,

Excelențe,

Ne aflăm într-un loc care a schimbat lumea. Și știm cu toții de ce. Este un loc al durerii, dar și al adevărului revelat.

Ceea ce doresc să evoc astăzi nu este explozia în sine, ci tot ceea ce ea a scos la iveală în privința sistemului care a făcut-o posibilă.

A scos la iveală un regim sovietic care și-a pus propria reputație mai presus de viețile oamenilor, care a ales să țină populația în întuneric în timp ce un reactor ardea, pentru că cei puternici credeau că au dreptul să decidă ce li se permite celor fără putere să știe și ce trebuie ascuns.

Peste 3.500 de moldoveni s-au numărat printre cei trimiși aici ca lichidatori. Mulți dintre ei au fost trimiși cu protecție insuficientă, fără a cunoaște întregul adevăr despre pericol. Li s-a cerut să fie curajoși în numele unui sistem care nu le-a întors acest curaj prin onestitate și grijă reală. Moldova îi comemorează astăzi și le păstrează memoria vie.

Dezastrul de la Cernobîl a reprezentat un moment de cotitură. A adus, brusc, o claritate dureroasă pentru milioane de oameni cu privire la natura sistemului în care trăiau. Un sistem care își trimitea propriii oameni într-un reactor în flăcări și numea asta datorie. Oamenii au văzut realitatea și nu au mai putut să o uite. Iar cursul istoriei s-a schimbat.

Ceea ce a urmat a oferit lumii motive reale de speranță. Națiuni care nu au fost mereu de acord s-au unit. Timp de două decenii au construit, pas cu pas, ceea ce se află astăzi în spatele nostru. Noua Structură de Confinare Sigură este dovada că responsabilitatea împărtășită, susținută în timp, poate duce la realizări extraordinare. Este dovada că, atunci când comunitatea internațională acționează cu unitate și determinare, chiar și cele mai grave dezastre pot fi ținute sub control.

Această dovadă contează astăzi mai mult ca oricând. Pentru că disprețul care a provocat acest dezastru nu a dispărut, ci ia alte forme și alte pretexte.

Aceeași lipsă de respect pentru viața umană, care a definit reacția sovietică la Cernobîl, se regăsește astăzi în atacurile Rusiei asupra orașelor ucrainene, în ocuparea centralelor nucleare și în războiul pe care Moscova refuză chiar să-l numească război.

Când forțele ruse au ocupat Cernobîlul în 2022, iar apoi centrala nucleară de la Zaporijjea, au făcut o alegere deliberată: au decis să transforme în armă teama pe care astfel de locuri o provoacă în inimile a milioane de oameni. Acea teamă a ajuns și în Moldova. A ajuns la noi toți, dincolo de frontiere.

Arcul de aici a fost ridicat de comunitatea internațională ca un gest comun de responsabilitate față de întreaga umanitate. Când o dronă rusească l-a lovit anul trecut, nu a fost afectată doar infrastructura fizică. A fost transmis și un mesaj: că ceea ce lumea construiește împreună, în spiritul păcii și al protecției, poate fi țintit, provocat și distrus.

Acest mesaj trebuie să primească un răspuns clar. Siguranța nucleară a necesitat mereu continuitate și angajamente colective. Ea trebuie apărată dincolo de ciclurile guvernamentale, dincolo de schimbarea generațiilor și de trecerea anilor.

Același spirit de cooperare care a făcut posibil Arcul trebuie acum să ducă efortul mai departe. Am încredere în capacitatea comunității internaționale de a fi la înălțimea acestui moment istoric.

Doamnelor și domnilor,

După patruzeci de ani, lecțiile acestui loc rămân dureros de actuale.

Am învățat cum arată un stat care își tratează propriii cetățeni ca fiind dispensabili. Și am învățat că prețul nu este plătit doar de cei aflați în pericol imediat. Îl plătesc și generațiile viitoare, prin sănătate afectată, prin teritorii contaminate, prin vieți frânte.

Am învățat că siguranța nucleară este o responsabilitate continuă, care nu se termină niciodată. Ea cere vigilență, cooperare și transparență permanentă.

Am învățat că radiația și teama nu cer permisiune pentru a se răspândi. Nicio țară nu este o insulă atunci când are loc o catastrofă nucleară; consecințele traversează granițele, ajung în regiuni îndepărtate.

Și, mai presus de toate, am învățat ce fel de societate vrem să construim. Vrem o societate care spune adevărul cetățenilor săi. Una care nu trimite pe nimeni în pericol fără protecție și fără onestitate. Una în care statul este cu adevărat demn de încrederea care i se acordă.

Acesta este viitorul pentru care Ucraina luptă chiar acum. Și acesta este viitorul pe care Moldova îl construiește, pas cu pas, împreună cu partenerii și prietenii săi.

Bărbaților și femeilor care au venit în acest loc acum patruzeci de ani – din Moldova, din Ucraina, din întreaga regiune – și familiilor lor – le spunem astăzi: vă onorăm. Curajul vostru a fost real. Sacrificiul vostru nu a fost in zadar.

Vă mulțumesc.