Stiri

Maia Sandu își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Actualitate 24.05.2025 11:09 Vizualizări2247
Maia Sandu își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Născută pe 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești, liderul statului împlinește 53 de ani, fiind în prezent la cel de-al doilea mandat de președinte, transmite IPN.

Maia Sandu este prima femeie care a fost aleasă președinte al Republicii Moldova. Ea a obținut această funcție pentru prima dată în decembrie 2020, după ce a câștigat alegerile prezidențiale în turul al doilea, desfășurat pe 15 noiembrie. Patru ani mai târziu, în decembrie 2024, a fost realeasă prin vot direct, devenind astfel primul președinte din istoria R. Moldova care reușește acest lucru.

Sandu a urmat studiile atât în Republica Moldova, cât și în Statele Unite, absolvind Școala Kennedy de administrație publică de la Harvard. Din 2010 până în 2012, a fost Consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington. Ulterior, ea a fost numită ministru al Educației, a fost ales;;ă deputat în Parlament și a avut pentru o scurtă perioadă funcția de prim-ministru.

În prezent, Maia Sandu conduce țara într-un context regional complex, punând accent pe reforme și pe integrarea europeană, dar și pe asigurarea securității. Pe plan extern, Maia Sandu devine din ce în ce mai vizibilă în presa internațională, care urmărește cu atenție evoluția R. Moldova pe drumul său european. În declarațiile sale, președintele afirmă că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană și că autoritățile de la Chișinău se concentrează pe apropierea de valorile și instituțiile europene.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 23.08.2026 23.08.2026 13:00 771 Horoscopul zilei 23.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.13 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri