Maia Sandu în dialog cu Casa Regală a României: Parteneriat pentru educație, investiții și drumul spre Uniunea Europeană
1271
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, care se află într-o vizită oficială la Chișinău. Au discutat despre proiectele Casei Regale a României în Republica Moldova, în special în domeniile educației, atragerii investițiilor și promovării aderării țării noastre la Uniunea Europeană.
Maia Sandu și-a exprimat mulțumirea pentru sprijinul constant oferit de Familia Regală. Prin activitatea diplomatică, această familie contribuie la consolidarea imaginii Republicii Moldova. Șefa statului a subliniat că ediția recentă a Forumului Economic Moldo-Român, desfășurat sub patronajul Casei Regale, a furnizat o platformă solidă pentru extinderea cooperării economice si atragerea investițiilor în Republica Moldova.
De asemenea, părțile au convenit să intensifice colaborarea, aprobind astfel mai mult comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului. În acest context, Maia Sandu, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală, Principele Radu și-au reafirmat angajamentul comun de a susține eforturile Republicii Moldova pentru a deveni membru al Uniunii Europene.
Astfel, Casa Regală continuă să fie un susținător devotat al integrării europene a țării noastre și un garant de încredere în promovarea relației speciale dintre Republica Moldova și România.
12.10.2026
10:01
12.10.2026
10:01
12.10.2026
09:59
12.10.2026
09:52
12.10.2026
09:52
12.10.2026
09:49
12.10.2026
09:45
12.10.2026
09:42
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:41
12.10.2026
09:20
12.10.2026
09:17
12.10.2026
09:17
12.10.2026
09:17
12.10.2026
09:15
12.10.2026
09:13
12.10.2026
09:12
12.10.2026
09:11
12.10.2026
08:40
12.10.2026
08:17
12.10.2026
02:50
12.10.2026
02:18
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”

















