Maia Sandu: Democrația din R. Moldova este contestată de grupuri corupte și de actori străini care „încearcă să exploateze orice vulnerabilitate din sistemele noastre pentru a promova agende autoritare, imperialiste și beligerante”
1912
Vremurile pe care le parcurgem în prezent sunt „tulburi”, iar democrația este amenințată și erodată prin dezinformare, știri false și polarizare socială, susține președinta Maia Sandu.
Într-un discurs susținut astăzi în deschiderea celui de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene, desfășurat la Chișinău, șefa statului a arătat că, în R. Moldova, democrația este contestată atât de grupuri corupte, cât și de actori străini care „încearcă să exploateze orice vulnerabilitate din sistemele noastre pentru a promova agende autoritare, imperialiste și beligerante”
„Din păcate, Republica Moldova cunoaște prea bine despre aceste încercări de destabilizare, în care actori interni și străini lucrează în tandem pentru a suprima vocea democratică a oamenilor și a pune în pericol agenda noastră de integrare europeană. Iar cel mai important e că, aici, în R. Moldova, sunteți foarte aproape de războiul ucrainean. Acest război ilegal pune în discuție valorile noastre fundamentale și ne obligă să ne gândim mai atent la pace, prosperitate și democrație în Europa”, a declarat Maia Sandu, subliniind că „trebuie să fim hotărâți să ne apărăm valorile”.
Pentru a-și spori reziliența, R. Moldova trebuie să lupte mai eficient împotriva corupției în toate sectoarele, inclusiv în sistemul de justiție, care adesea este folosită de regimurile autoritare pentru a submina statele și democrațiile noastre, a adăugat șefa statului.
„Trebuie să fim mai eficienți și mai rapizi în reacțiile noastre la acțiunile menite să distrugă procesele și instituțiile democratice. Asta facem în R. Moldova în încercarea noastră de a ne alătura nu doar pieței unice europene, ci și spațiului comun de valori centrat în jurul democrației – Uniunii Europene. Ne propunem să facem acest lucru în cel mai democratic mod posibil, oferind oamenilor o voce la referendumul pentru integrarea europeană, pe care îl vom organiza în luna octombrie”, a mai arătat Maia Sandu în discursul său.
Șefa statului este convinsă că judecătorii constituționali sunt o componentă-cheie a oricărei democrații liberale, având un rol determinant în protecția drepturilor și libertăților oamenilor, fiindcă, atunci când Curțile Constituționale susțin „ceea ce este corect”, barează „avântul populismului”.
14.01.2026
14:53
191
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
121
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
421
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
293
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
330
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
297
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
315
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
796
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
300
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
438
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
14.01.2026
14:53
86
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
46
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
396
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
274
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
316
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
286
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
306
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
774
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
291
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
429
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
350
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
339
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
382
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
340
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
14.01.2026
10:56
286
35 de proiecte pentru tineri, finanțate cu 14 milioane de lei prin Programul de Granturi al Ministerului Educației
14.01.2026
09:54
523
FOTO // Proimobil aduce la Chișinău OPORTUNITĂȚI mobiliare din București, cu randamente de până la 15%
14.01.2026
09:47
398
VIDEO // Un pensionar din Bălți a vrut să se îmbogățească rapid, dar a fost deposedat de 112 000 de lei și 5 100 de euro. Cum l-au convins escrocii să „investească într-o „platformă internațională de tranzacționare”
14.01.2026
09:43
408
Scandal în Franța și Europa: agenția Dogan Voyages, specializată în pelerinaje la Mecca, își închide brusc filialele, pelerinii rămân fără bani și fără „călătoria vieții”
14.01.2026
08:30
403
Anul 2025, al treilea cel mai fierbinte din istorie: planeta depășește pentru trei ani la rând pragul de 1,5 °C față de era preindustrială
14.01.2026
08:29
400
Horoscopul zilei 14.01.2026
14.01.2026
08:19
449
Topul paşapoartelor pentru 2026: Singapore pe primul loc, SUA şi Marea Britanie cad în clasament, România rămâne la mijlocul ierarhiei
14.01.2026
07:00
485
Atac cu drone ucrainene lovește instalații industriale la Rostov-pe-Don: patru răniți, inclusiv un copil
13.01.2026
23:19
737
Atacuri ruse masive în Ucraina: cel puțin patru morți, sute de mii de gospodării fără curent și două petroliere grecești lovite în Marea Neagră
13.01.2026
21:12
632
Miercuri, 14 ianuarie 2026: ger persistent şi ninsori slabe în nordul Republicii Moldova
694
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
17.02
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














