18:24:45 26.05.2018
 
Stiri

Maia Sandu: Cetățenii R. Moldova riscă să NU mai poată circula LIBER în UE

Politică 10.01.2018 09:48 Vizualizări7679 Autor: Ziarul National
Maia Sandu: Cetățenii R. Moldova riscă să NU mai poată circula LIBER în UE

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, avertizează că cetățenii R. Moldova ar putea fi lipsiți de regimul liberalizat de vize cu UE.

„Primul raport al Comisiei Europene în contextul Mecanismului de suspendare a regimului de vize stabilește lipsa progresului în lupta împotriva corupției și a infracțiunilor de spălare a banilor în țara noastră. Incapacitatea și iresponsabilitatea guvernării de a-și îndeplini obligațiile asumate, dar și propunerile sfidătoare de „liberalizare a capitalului” și „amnistie fiscală” riscă să lovească în regimul liberalizat de vize, care poate fi suspendat, dacă autoritățile nu-și schimbă comportamentul. Atenționăm guvernarea să-și ia în serios angajamentele și să nu lipsească cetățenii acestei țări de marele beneficiu de a putea călători liber în spațiul Schengen”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Politiciana mai adaugă faptul că „guvernării nu-i pasă de oameni, cei de la conducere sunt gata la orice pentru a-și păstra funcțiile și a-și proteja interesele”: „Ei sunt gata să ne lipsească și de regimul liberalizat de vize”.

Maia Sandu face referire la un articol de pe Open Media Hub, în care se arată că dintre cele trei țări din Vecinătatea Europeană cu regim liberalizat de vize pentru spațiul Schengen, situația în R. Moldova este cea mai îngrijorătoare, prezentând un declin evident în ce privește aproape toate angajamentele importante.

„Refuzul intrărilor a crescut cu 71%, șederile ilegale în UE au crescut cu 89%, iar solicitările de azil de către cetățenii moldoveni aproape că s-au dublat față de 2015. În același timp, rata de acceptare a solicitărilor de azil a căzut de la 11% la 2%”, se spune în raportul elaborat de Comisia Europeană.

Raportul mai constată „întârzieri serioase și interferență politică” în implementarea măsurilor de combatere a corupției și a spălării de bani, reformă ce făcea parte din condițiile pentru obținerea liberei circulații. Comisia Europeană avertizează că lipsa progresului, mai ales în lupta împotriva corupției la nivel înalt, compromite îndeplinirea acestor condiții și impune „măsuri urgente”, și anume o legislație nouă cu privire la combaterea spălării de bani și securizarea independenței Autorității Naționale de Integritate și Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI). În Raport se cere retragerea așa-numitei „amnistii fiscale” și a legii cu privire la „liberalizarea capitalului”, pe motiv că ele ar dăuna și submina eforturile anti-corupție și ar slăbi atribuțiile CNA-ului din R. Moldova.

UE consideră necesară extinderea mandatului ARBI de a investiga infracțiuni, precum trafic de ființe umane și droguri, sarcini care nu fac parte din atribuțiile agenției în momentul de față.

Menționăm că regimul liberalizat de vize dintre R. Moldova și UE a intrat în vigoare în aprilie 2014. De atunci, mai mult de 980 000 de moldoveni au avut 2,7 milioane de călătorii în UE în total. Tendința în creștere de a refuza intrarea în spațiul Schengen, existentă de-a lungul acestei perioade, s-a intensificat în prima jumătate a anului 2017. Numărul de moldoveni ce stau ilegal în UE a crescut de la 2 245 în 2015 la 7 660 în 2016 și a crescut cu încă 40% în primele șase luni ale lui 2017.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a făcut public un comunicat de presă vizavi de același raport, arătând că „apreciază înalt evaluarea Comisiei Europene, care confirmă prin fapte și statistici calificativul de implementare eficientă a regimului fără de vize cu R. Moldova atribuit la nivelul politic la Summit-ul Parteneriatului Estic din 24 noiembrie 2017”.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!



Dragos 10.01.2018 10:56

Trist dar adevarat. Dupa ce liota pd-rasta a tot aruncat, fara success, pisica moarta in curtea PLDM, fereastra de oportunitate in fata careia se afla RMica tinde sa se inchida destul de rapid. Impotenta politicienilor de balta, absenta proiectului de tara, degradarea si democratia simulata, coabitarea cu dodonia, mitomania si manipularea, furaciunea si lipsa justitiei, au creat o atmosfera irespirabila. Moldova este nu doar o tara cu o economie periferica de rasul curcilor. Moldo-Mafia este curul Europei. Anume ei, mafiotii de la guvenrnare, sunt cei care au alimentat incertitudinea si lipsa de schimbare, dorind parca sa tina in captivitate, in Haos si intuneric poulimea. De aceea, cea mai mare crima comisa de Pegra plahoida&dodonica e ca au ucis Speranta. Decclinul RM poate fi oprit, inlaturand cu furcile haita de asasini, lcihele, profitori, colaborationisti, ipocriti si ticalosi ticalositi care au uzurpat si au jefuit pana la izmene statul RM.

Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.05.2018 09:04 Nicolae Negru Impasul și marea hodorogeală

21.05.2018 09:19 Nicolae Negru Iluzii și deziluzii electorale

18.05.2018 09:19 Nicolae Negru Paradoxuri electorale sau cu cine votăm

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cine credeți că va câștiga turul doi al alegerilor locale noi din municipiul Chișinău?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md