Stiri

Maia Sandu, către eurodeputați: Moldova avansează în negocierile de aderare la UE și contează pe sprijinul Parlamentului European

Actualitate 12.10.2026 09:17 Vizualizări241
Maia Sandu, către eurodeputați: Moldova avansează în negocierile de aderare la UE și contează pe sprijinul Parlamentului European

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu un grup de eurodeputați din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D). Discuțiile s-au concentrat pe următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Din delegație au făcut parte Sven Mikser (Estonia), raportor permanent al Parlamentului European pentru Republica Moldova, Kathleen Van Brempt (Belgia), Nacho Sánchez Amor (Spania) și Vasile Dîncu (România).

Șefa statului a mulțumit Parlamentului European pentru sprijinul politic acordat Republicii Moldova, inclusiv prin rezoluțiile adoptate în susținerea parcursului european al țării noastre. Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova continuă implementarea reformelor și avansează în negocierile de aderare pe bază de merit. Obiectivul este ca cetatenii să resimtă beneficiile apropierii de Uniunea Europeană încă înainte de aderare.

În cadrul întrevederii au fost abordate și pregătirile Uniunii Europene pentru extindere. De asemenea, interlocutorii au discutat despre sprijinul european necesar pentru consolidarea securității Republicii Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.90 1 RON 3.76 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri