Maia Sandu avertizează: Suveranitatea Republicii Moldova, amenințată de influența Moscovei - Parlamentul trebuie să rămână al cetățenilor!
1618
Președintele Maia Sandu a subliniat, în discursul său la Marșul Suveranității de la Chișinău, că Uniunea Europeană ne garantează suveranitatea respectând dreptul nostru la destin și demnitate, asigurând totodată pacea. Aceasta a reamintit că, în data de 23 iunie 1990, Republica Moldova și-a declarat pentru prima dată suveranitatea și dorința de libertate: „Acum 35 de ani, chiar aici, în această clădire, un grup de oameni curajoși și plini de speranță a votat ceea ce cerea cu voce tare poporul – suveranitate, libertate, demnitate.”
Maia Sandu a avertizat însă că și în prezent, R. Moldova se confruntă cu amenințări externe care pun în pericol independența și demnitatea națională, menționând în mod explicit războiul hibrid declanșat de Rusia: „Rusia nu își ascunde această intenție: o face cu tancuri și rachete în Ucraina și cu un război hibrid în Moldova – un război care vrea să ne otrăvească sufletele cu ură, să ne șteargă cultura, să ne rescrie istoria și să ne slăbească din interior, ca popor.”
Președintele Sandu a pus accentul pe ideea că suveranitatea nu este doar un slogan. Este, de fapt, o construcție zilnică ce trebuie apărată de orice amestec extern: „Suveranitatea nu se strigă, se construiește”. A arătat că moldovenii trebuie să decidă singuri pentru R. Moldova, fie acasă, fie în afara țării. În context electoral, a avertizat că miza este suveranitatea statului: „Parlamentul Moldovei nu trebuie să ajungă pe mâna Moscovei – trebuie să rămână al cetățenilor Republicii Moldova.”
Totodată, Maia Sandu a evidențiat că parcursul proeuropean oferă garanții pentru pace și democrație: „Astăzi, Moldova e pe calea cea dreaptă. Avem pace. Consolidăm democrația. Avem instituții care încep, în sfârșit, să lucreze pentru oameni. Avem prieteni. Avem sprijin. Și avem un obiectiv clar: Uniunea Europeană.”
La final, șeful statului a făcut un apel la unitate și responsabilitate: „Dacă astăzi trăim într-o Moldovă liberă, e datorită celor care, acum 35 de ani, nu au tăcut. Nu s-au speriat. Nu au dat înapoi. Și noi nu avem voie să dăm înapoi.” Președintele a îndemnat cetățenii să continue să susțină valorile fundamentale: „Avem datoria să ducem mai departe aspirația noastră comună: o Moldovă suverană, dreaptă și liberă – acasă, în Europa.”
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















