Macaulay Culkin, actorul din „Singur acasă”, a devenit tată în secret. Numele ales pentru copil are o poveste cutremurătoare
3821
Macaulay Culkin, actorul cunoscut pentru rolul interpretat în „Singur acasă”, este tată pentru prima oară. El și partenera lui, Brenda Song, au devenit părinții unui băiețel la începutul lunii aprilie.
Potrivit revistei People, actorul care a făcut furori cu rolul interpretat în „Singur acasă”, este acum tatăl unui băiețel ce poartă numele Dakota Song Culkin. Acesta a venit pe lume pe 5 aprilie, în Los Angeles, cântărind 3,11 kilograme.
Actorul, în vârstă de 40 de ani și partenera lui, de 33 de ani, au ales să-i pună copilului numele Dakota, în memoria surorii Brendei Song, care a murit în 2008, într-un accident rutier, când avea doar 29 de ani.
„Suntem în culmea fericirii”, a mărturisit Culckin și Song pentru revista Esquire.
Starul din „Home Alone”, îndrăgostit iremediabil de actrița asiatică
Macaulay Culkin se iubește cu Brenda Song încă din 2017. În 2018, el mărturisea că și-a găsit sufletul pereche și mărturisea că dorește să-și întemeieze o familie cu Brenda.
„Relația asta e ok și, probabil, vom face câțiva copii împreună. Ce vreau să spun este că ne-am antrenat. Voi avea câțiva copii drăguți. Ea e asiatică, așa că vom avea niște copilași asiatici. Vor fi adorabili – o ceată de Sean Lennon în jurul casei, la asta mă gândesc”, a dezvăluit Culkin într-un podcast pentru Joe Rogan.
Macaulay Culkin și iubita lui au jucat împreună în drama Changeland, lansată în iunie 2017. De fapt, acolo s-a aprins scânteia care i-a unit mai târziu.
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
21.10.2026
11:35
21.10.2026
10:15
21.10.2026
09:13
21.10.2026
08:54
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
21.10.2026
11:55
21.10.2026
11:35
21.10.2026
11:18
21.10.2026
10:37
21.10.2026
10:15
21.10.2026
10:10
21.10.2026
09:13
21.10.2026
08:54
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















