Lovitură DECISIVĂ pentru Putin, care șantajează toată Europa cu gazele rusești. O țară din UE a găsit o ALTERNATIVĂ mai ieftină decât gazele de la Gazprom
3581
Din iunie, Bulgaria va primi livrări de gaz natural lichefiat (LNG) din Statele Unite la prețuri mai mici decât cele actuale ale Gazprom, potrivit Novinite. În cadrul întâlnirii au fost discutat parteneriatul strategic dintre Sofia și Washington și posibilitățile de aprofundare a cooperării în interesul celor două țări, a informat centrul de presă al guvernului bulgar, potrivit economica.net.
Războiul din Ucraina a fost, de asemenea, un subiect important al întâlnirii dintre Petkov și Harris. Premierul bulgar a subliniat că ceea ce se întâmplă în Europa este un semn clar al necesității unor măsuri accelerate și reale în sfera energetică.
Vicepreședintele Kamala Harris a felicitat Bulgaria pentru acțiunile sale decisive în apărarea suveranității sale energetice. Prim-ministrul Petkov a declarat că parteneriatul dintre Sofia și Washington este o parte importantă a independenței Bulgariei în materie de gaze, împreună cu solidaritatea UE.
La începutul zilei, prim-ministrul Kiril Petkov a purtat discuții cu secretarul de stat Antony Blinken la Departamentul de Stat.
Cei doi au discutat despre posibilitățile de parteneriat cu Statele Unite pentru diversificarea energetică a Bulgariei și a regiunii. Petkov și Blinken au discutat și despre modernizarea forțelor armate bulgare, precum și despre stabilitatea și dezvoltarea Balcanilor de Vest.
Știrea nu explică și pe unde va sosi LNG american pentru Bulgaria în Europa.
Amintim că, luna trecută, gigantul rus al gazelor Gazprom a oprit traficul către Bulgaria pe motiv că nu a primit ruble în contul livrărilor de gaze, așa cum ceruse Vladimir Putin și de atunci livrările nu au fost reluate. Bulgaria a plătit pentru livrările de gaze ruseşti din luna aprilie şi oprirea aprovizionării reprezintă o încălcare a actualului contract cu Gazprom, a spus atunci ministrul Energiei de la Sofia, Alexander Nikolov.
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















