VIDEO // Parada militară de la Chișinău dedicată aniversării a 30-a de la proclamarea INDEPENDENȚEI R. Moldova: LEGĂMÂNTUL Maiei Sandu
4536
Președinta Maia Sandu a inaugurat sărbătoarea dedicată aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova alături de omologul său polonez Andrzej Duda. Ceilalți doi invitați de onoare, președintele României, Klaus Iohannis, și șeful statului ucrainean, Volodymyr Zelenskyy, au aterizat cu întârziere de câteva ore, din cauza ceții.
În mesajul său de felicitare cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței R. Moldova, Maia Sandu a vorbit despre legământul pe care trebuie să-l facă cetățenii Republicii.
„Moldova sărbătorește, astăzi, 30 de ani de la proclamarea Independenței. În această zi, legământul nostru este că vom construi o Moldovă prosperă și liberă, o casă primitoare pentru toți cetățenii. O vom construi împreună. E datoria noastră față de înaintașii luptei pentru independență și e făgăduința pe care o facem copiilor de astăzi. Țara noastră are oameni luminoși, muncitori și buni și doar cu ei are viitor.
Să trăiți, dragi concetățeni! La mulți ani, Republica Moldova!”, a declarat președintele Republicii Moldova.
D
Declarațiile președintelui Maia Sandu după întrevederea multilaterală Republica Moldova, Republica Polonă, România și Ucraina:
Chișinău, 27 august 2021 - Astăzi, celebrăm 30 de ani de Independență a Republicii Moldova și am o deosebită plăcere să găzduiesc, cu acest prilej, trei șefi de state și un prim-ministru la Chișinău, care au acceptat invitația de a ni se alătura în această zi importantă pentru Moldova.
Dle Președinte Iohannis, dle Președinte Duda, dle Președinte Zelenskyy, dle Prim-ministru Smyghal, vă mulțumesc pentru că ne onorați astăzi cu prezența în ciuda ceții de dimineață care ne-a dat programul peste cap. Bine ați venit la Chișinău, să celebrăm împreună aniversarea independenței Republicii Moldova!
Independența este un deziderat pe care noi îl edificăm în fiecare zi. Ea presupune capacitatea noastră de a acționa, de a atinge - deseori de unii singuri - obiectivele pe care ni le propunem și de a avea opțiuni de alegere în diverse domenii ce țin de politică, economie sau societate. Pe multe dintre aceste domenii noi am avansat în scopurile pe care ni le-am propus ca stat în ultimii 30 de ani. Pe altele mai avem de lucru. Vom munci în continuare și, pentru a atinge rezultatele dorite, mizăm inclusiv pe sprijinul și pe coparticiparea prietenilor și partenerilor noștri internaționali.
Succesul Republicii Moldova ca țară depinde în mare măsură de relațiile pe care și le construiește cu alte state și organizații internaționale. Ne dorim să dezvoltăm relații strânse de prietenie, bazate pe încredere și respect reciproc, cu țările vecine, cu partenerii noștri și cu celelalte state ale lumii.
Fiind independenți, trăim totuși într-o lume interdependentă. Nu există o țară independentă și prosperă fără prieteni buni și parteneri credibili. Iar felul în care ne construim relațiile în regiune, cu vecinii și cu partenerii noștri, poate determina viteza și calitatea modernizării și consolidării noastre ca stat. Prin această interdependență, noi continuăm să edificăm independența Republicii Moldova.
Prezența colegilor și prietenilor mei astăzi, la Chișinău, este o dovadă în plus a faptului că în acești 30 de ani noi am reușit să construim multe lucruri frumoase și utile. Unul dintre cele mai importante lucruri sunt asemenea prietenii și parteneriate internaționale, care ne ajută în continuare să luptăm pentru un viitor mai bun pentru cetățenii noștri. Aceste prietenii și parteneriate generează beneficii concrete pentru cetățeni, care rezultă din politica noastră externă. Ele ne oferă diverse oportunități de dezvoltare tuturor, iar sprijinul pe care-l avem de la București, Varșovia, Kyiv sau Chișinău ne deschide nouă tuturor noi piețe de desfacere, ne mărește capacitatea de export, ne aduce investiții străine și ne ajută la crearea locurilor de muncă.
În același timp, ca țară independentă, este important să fim și noi prezenți în sprijinul partenerilor noștri. Și este ferma mea convingere și dorință ca Republica Moldova să contribuie și ea la aceste bunuri publice regionale, astfel încât și Moldova să își aducă aportul la stabilitatea, securitatea și prosperitatea regională și globală.
După cum am menționat și acum o oră în Piața Marii Adunări Naționale, țara mea își dorește să devină un factor de stabilitate pentru regiunea noastră, care se confruntă frecvent cu probleme complexe. Vom fi un promotor al dialogului și păcii, al soluțiilor diplomatice, al compromisului pașnic, în interesul oamenilor. Vom avea o politică externă proactivă și previzibilă, vom participa constructiv și înțelept în dialoguri regionale și globale. Avem ce oferi lumii. Cu decență și fermitate, ne vom apăra valorile și interesele noastre naționale.
Dar pe lângă celebrarea aniversării de astăzi, ne leagă puternic trei lucruri pe care le-am discutat la reuniunea multilaterală pe care am avut-o acum câteva minute:
1. Importanța respectării dreptului internațional ca principiu fundamental al unor relații pașnice și predictibile în regiune;
2.Intensificarea eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova și Ucrainei, și sprijinul primit în acest sens din partea României și Poloniei;
3.Necesitatea sporirii schimburilor economice dintre țările noastre în beneficiul cetățenilor noștri.
Sper că aceste trei conexiuni ne vor ajuta să ne asigurăm un viitor mai luminos. Cooperarea cu România, Polonia și Ucraina ne ajută la consolidarea reală a independenței țării noastre.
Aș vrea să concluzionez cu trei mesaje cheie:
1. Republica Moldova are prieteni adevărați.
2.Republica Moldova are parteneri regionali de încredere.
3.Republica Moldova își dorește o implicare mai activă la nivel regional și global - un deziderat pe care-l vom promova în continuare.
Domnilor Președinți, încă o dată, vă mulțumesc frumos pentru prezența Dvs. astăzi la Chișinău. Apreciez mult, în acest context, gestul Dvs. de prietenie și deschidere. Aveți recunoștința mea și a cetățenilor Republicii Moldova pentru această dovadă de solidaritate și prietenie cu țara noastră.
18.04.2026
09:22
2
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
158
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
484
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
494
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
477
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
527
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
552
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
543
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
604
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
640
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
18.04.2026
08:23
115
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
472
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
488
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
476
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
525
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
549
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
542
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
602
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
638
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
594
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
595
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1187
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
939
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
789
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
819
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
802
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
830
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
741
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
987
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
784
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
766
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
906
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
915
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
930
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
806
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














