VIDEO // Eveniment GRANDIOS în incinta Liceului „Olimpii Panov” din Taraclia. A.S.I.C.S inaugurează un teren modern de minifotbal, care a fost construit în cadrul Proiectului „Sportul UNEȘTE societatea”
2991
Proiectul „Sportul unește societatea”, implementat de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.), culminează astăzi, cu inaugurarea unui teren modern de minifotbal, construit pe teritoriul Liceului „Olimpii Panov” din Taraclia.
Acest teren reprezintă premiul câștigat de echipa liceului, care s-a impus la campionatul de minifotbal pentru copii din localități cu etnici bulgari, organizat de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.
Campionatul a reunit la start 12 echipe de copii (până la 15 ani) din sate și orașe din raioanele Taraclia, Leova, Cahul, Cantemir și din UTA Găgăuzia, unde există comunități de etnici bulgari. Campionatul s-a desfășurat în perioada 8 aprilie – 10 iunie.
Proiectul „Sportul unește societatea” a fost realizat în perioada martie-octombrie 2023 de către Asociația A.S.I.C.S. și este finanțat de Guvernul Bulgariei prin intermediul „Agenției Bulgarian Aid for Development” și cofinanțat de A.S.I.C.S.
Bugetul total al proiectului este de aproape 90 de mii de euro, dintre care 68 de mii de euro reprezintă finanțare europeană.
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
10:23
26.08.2026
10:11
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului



















