VIDEO // Distincția „Centenarul Marii Uniri”, oferită de către România unui grup de personalități din R. Moldova, printre care lui Alexandru Bantoș, Nicolae Botgros și Vitalie Ciobanu, de Ziua Limbii Române
1971
Mai multe personalități din R. Moldova au fost decorate astăzi, de Ziua Limbii Române, cu medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri”. Distincțiile acordate de președintele României, Klaus Iohannis, au fost înmânate de către Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, în cadrul unei ceremonii la care au mai participat șeful Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, și senatorul Viorel Badea.
Potrivit Ambasadorului Daniel Ioniță, distincțiile sunt oferite cu ocazia marcării Centenarului Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, precum şi cu ocazia celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între România şi R. Moldova, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și a răspândirii valorilor culturale românești.
„Uitându-mă la personalitățile aflate aici, cred că sunt prea sărace cuvintele să exprime meritele și amploarea activității dumneavoastră, precum și implicarea dvs. în promovarea identității românești în R. Moldova. Activitatea dvs. vă recomandă cu prisosință ca promotori ai adevărului istoric, ca piloni ai păstrării fibrei identitare românești, a istoriei și limbii române, a patrimoniului nostru cultural. Toate acestea vorbesc de la sine despre atașamentul dvs. față de valorile românești, care sunt și valori europene”, a declarat diplomatul român.
Astfel, medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri” a fost primită de:
Alexandru Bantoş, redactor şef al Revistei de cultură şi ştiinţă „Limba Română”;
Nicolae Botgros, director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii”;
Vitalie Ciobanu, scriitor, ziarist, comentator la „Radio Europa Liberă”;
Alexandru Grecu, actor şi regizor, preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova;
Viorica Moraru, director executiv al Complexului „Vatra Neamului”;
Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova;
Teodora Rotaru, medic, scriitoare;
Tudor Ungureanu, muzician, conducătorul ansamblului etno-folcloric „Ştefan Vodă”.
„Ceremonia de astăzi are loc la 32 de ani de la manifestațiile publice din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și decizia istorică a locuitorilor dintre Prut și Nistru de a trece la limba română în grafie latină. A fost o decizie curajoasă luată în plin imperiu sovietic, la 31 august 1989. Astfel, nu greșim dacă spunem că Ziua Limbii Române, pe care o sărbătorim astăzi, s-a născut la Chișinău și este aniversată acum în toate colțurile din lume în care trăiesc români. În al doilea rând, ne întâlnim doar la câteva zile după vizita la Chișinău a președintelui României, Klaus Iohannis, care a participat la manifestațiile organizate cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la declararea independenței R. Moldova. Prezența la Chișinău a președintelui României de două ori în mai puțin de nouă luni vine să consolideze relațiile speciale dintre România și R. Moldova, relații care sunt bazate pe comunitatea de limbă, istorie, cultură și spiritualitate”, a menționat Ambasadorul Daniel Ioniță în discursul său.
Totodată, prezența președintelui României la Chișinău este o reconfirmare a faptului că România a fost și este cel mai apropiat și sincer prieten al R. Moldova, care și-a onorat de fiecare dată cu consecvență angajamentele asumate în beneficiul direct al cetățenilor și a acționat pentru a menține R. Moldova ca prioritate pe agenda Uniunii Europene: „Ceremonia de astăzi face parte din ciclul de acțiuni organizate de Ambasada României pentru marcarea a nu numai a Zilei Limbii Române, dar și cu ocazia aniversării a 30 de ani de relații diplomatice între România și R. Moldova și a centenarului Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău”.
De asemenea, Daniel Ioniță s-a referit și la rezultatele alegerilor parlamentare din 11 iulie curent.
„Desigur că nu voi face un bilanț al relațiilor noastre bilaterale, dar nu pot să nu constat că rezultatul alegerilor parlamentare din 11 iulie curent ne permite să privim acum cu mai multă încredere și cu mai mult optimism la perspectiva consolidării relațiilor noastre bilaterale și la evoluția R. Moldova pe calea sa europeană, ireversibilă sperăm. Este singurul obiectiv pe care România l-a urmărit și-l urmărește consecvent în continuare și care, în opinia noastră, oferă garanții de securitate, stabilitate și prosperitate pentru toți cetățenii R. Moldova”, a punctat diplomatul.
Anterior, și alte personalități din R. Moldova au primit medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri”. Este vorba de Nicolae Negru, editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Bulat, profesor, istoric şi scriitor, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca; Valentina Casian, primar al oraşului Străşeni; Gheorghe Cojocaru, istoric, director al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Petru Hadârcă, actor şi regizor; Vladimir Mischevca, istoric; Ion Negrei, om politic, istoric; Simion Ropot, redactor şef la Monitorul Oficial al R. Moldova; Iulian Rusanovschi, promotor al restabilirii monumentelor istorice ridicate în perioada 1918-1940; Maria Sargun, cercetător bibliograf; Anatol Vidraşcu, CEO al Grupului Editorial „Litera”, preşedinte al Institutului Cultural European; Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei etc.
17.04.2026
18:33
218
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
303
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
307
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
325
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
810
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
589
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
545
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
551
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
566
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
582
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
18:33
57
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
262
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
270
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
300
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
764
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
551
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
523
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
529
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
546
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
563
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
523
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
681
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
521
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
553
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
693
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
718
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
742
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
646
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
651
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
13520
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
766
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
727
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
726
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
584
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
617
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39








Inapoi














