Listele electorale, ACTUALIZATE: Câți cetățeni ai R. Moldova sunt așteptați la urne pe 11 iulie curent
1816
Listele electorale din R. Moldova au fost actualizate, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși în prezent 3 282 837 de cetățeni cu drept de vot.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, 2 786 446 de cetățeni sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II - raioane și municipii, 237 700 nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele republicii, iar 258 691 sunt cetățenii cu drept de vot care au domiciliu înregistrat în Transnistria.
Autoritatea electorală centrală anunță că listele electorale au fost tipărite și transmise autorităților administrației publice locale și birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Alegătorii sunt invitați să verifice corectitudinea înscrierii datelor din listele electorale atât la biroul electoral al secției de votare care corespunde domiciliului sau reședinței valabile, cât și pe pagina web oficială a Comisiei sau direct pe liste.cec.md, selectând regiunea, localitatea și secția de votare la care sunt arondați.
Modificări în listele electorale pot fi solicitate cel târziu în ziua precedentă zilei alegerilor, adică până pe 10 iulie inclusiv.

23.06.2021
12:13
23.06.2021
09:18
22.06.2021
16:54
22.06.2021
16:42
07.06.2021
17:59
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















