Liderii Franței, Germaniei și Poloniei felicită Moldova pentru victoria democrației și angajamentul către Uniunea Europeană
1209
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, au emis o declarație comună referitoare la alegerile parlamentare din R. Moldova. Ei au felicitat moldovenii pentru angajamentul demonstrat față de democrație într-un moment critic.
Cei trei oficiali europeni au menționat: „Conform rezultatelor preliminare ale alegerilor, societatea moldovenească și-a exprimat cu fermitate voința de a adera la Uniunea Europeană”. Ei au subliniat că, în ciuda ingerințelor fără precedent ale Rusiei, inclusiv încercări de cumpărare a voturilor și dezinformare, societatea și autoritățile moldovenești au organizat un scrutin pașnic.
„Alegătorii moldoveni au demonstrat încă o dată că nu vor permite ca viitorul lor în pace și libertate să le fie răpit”, se arată în declarație. În plus, oficialii și-au reafirmat angajamentul de a continua să sprijine dezvoltarea democratică, reformele și creșterea economică a Republicii Moldova, precum și să consolideze reziliența ei, în special pe drumul său către Uniunea Europeană.
Amintim, cetățenii din Republica Moldova au votat duminică, 28 septembrie, într-un scrutin crucial. După procesarea a 100% din procese-verbale, PAS a obținut 50,2% din sufragii. Aceștia au fost urmați de „patrioții” lui Dodon cu 24,17%, pe locul al treilea fiind blocul „Alternativa” cu 7,96%. Pentru „Partidul Nostru” au votat 6,2%, iar pentru partidul „Democrația Acasă” – 5,62%.
01.10.2026
10:21
30.09.2026
15:26
30.09.2026
13:53
30.09.2026
13:36
30.09.2026
13:32
30.09.2026
13:29
30.09.2026
13:23
30.09.2026
12:57
30.09.2026
10:54
30.09.2026
10:43
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova

















