Legea amnistiei declanșează un SCANDAL în partidul de guvernământ: Olesea Stamate, învinuită că a contribuit la eliberarea unor deținuți cu infracțiuni excesiv de grave și a fost exclusă din fracțiunea PAS
3461
Deputata Olesea Stamate a fost exclusă astăzi din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și din formațiunea politică, aceasta fiind învinuită că, din postura de șefă a Comisiei juridice, numiri și imunități, pe care a deținut-o anterior, a introdus trei amendamente la Legea amnistiei, care au permis eliberarea din închisoare, „în doi pași”, a unor deținuți extrem de periculoși, unii condamnați pe viață.
Modificările respective au fost aprobate în iulie și noiembrie 2022.
„Am constatat, în urma analizei atente a întregului proces, că fosta șefa a Comisiei juridice, numiri și imunități, Stamate Olesea, a introdus mai multe amendamente la legea amnistiei (3 la număr), care au permis, într-un final, eliberarea deținuților din închisoare. Odată introdusă în legea amnistiei posibilitatea comutării detenției pe viață la închisoare pentru 30 de ani - a devenit posibilă aplicarea prevederilor Articolului 91 alin. (4) lit. b), care permit liberarea condiţionată a celor care au ispășit două treimi din termen.
Ce s-a schimbat și a permis acest lucru?
De exemplu, într-un caz foarte mediatizat, s-a mers pe eliberarea unui deținut periculos în doi pași. În primul pas, prin aplicarea amnistiei, s-a comutat, adică s-a transformat, pedeapsa de detenție pe viață în închisoare pe 30 de ani. În al doilea pas, s-a solicitat eliberarea condiționată pentru că acesta ar fi ispășit două treimi din pedeapsă. Și instanța a considerat că el a ispășit acest termen. Menționăm că, din punctul nostru de vedere, decizia dată este abuzivă și a fost contestată în ordine de recurs. Autoritățile competente trebuie să se expună”, se arată într-un comunicat de presă al PAS.
Partidul de la guvernare susține că deputații au votat „o lege modificată de o colegă, specialist în domeniu, a cărei bună-credință nu a fost pusă la îndoială la acea vreme”.
„Suntem conștienți de efectele grave ale acestei scheme puse la punct de-a lungul a mai multor ani și anunțăm următoarele:
Azi Olesea Stamate, prin decizia Biroului Permanent Național PAS, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate. Îi cerem să-și depună mandatul de deputat, de care a făcut uz pentru a crea acest proces viciat. Trebuie să oprim imediat posibilitatea de abuz în baza lacunelor legislative. În ședința Parlamentului de azi, vom vota o lege de interpretare care să excludă posibilitatea de a beneficia de două opțiuni concomitent - comutarea pedepsei pe amnistie și liberarea condiționată conform art. 91 din Codul penal. Prin urmare, dacă un deținut are pedeapsa „detenție pe viață”, acesta să nu poată obține mai întâi comutarea din detenție pe viață în închisoare de 30 de ani și, apoi, liberarea condiționată conform art. 91 din Codul penal. Aceste concluzii sunt făcute în urma unei analize preliminare. În urma unei analize comprehensive a tuturor factorilor, ne rezervăm dreptul să venim și cu alte decizii. Cerem instituțiilor de drept să investigheze toate persoanele implicate”, anunță PAS.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Olesea Stamate nega ieri acuzațiile potrivit cărora a contribuit la modificarea legislației astfel încât mai mulți deținuți periculoși să fie eliberați. În cazul unor pușcăriași, cum ar fi Iurie Radilov, tatăl acesteia, Vladimir Kovali, le-a fost avocat.
„Posibilitatea revizuirii pedepsei si eliberării condiționate înainte de termen a deținuților pe viață este prevăzută de Codul Penal de la adoptarea acestuia în 2002 (art. 91 alin (5)). Acest mecanism face parte din standardele europene în materie. Sunt câteva decizii CtEDO care obligă statele membre sa asigure o posibilitate de revizuire a pedepsei pentru deținuții pe viață. Anume acest mecanism a fost aplicat atât în cazul lui Sinigur, cât și al lui Radulov. Nu este vorba despre legea amnistiei. Juriștii – (cel puțin!) să citească încheierile judecătorului.
Cu referire la întrebarea nemijlocit legată de eliberarea lui Radulov. Tatăl meu l-a reprezentat în solicitarea privind aplicarea amnistiei, iar aceasta a fost refuzată atât de prima instanță, cât și de instanța de apel. Ulterior, condamnatul a apelat la alt avocat și a solicitat aplicarea art. 91 – eliberarea condiționată înainte de termen. Anume în baza acestui articol acesta a fost eliberat. La fel ca și condamnatul Sinigur, de exemplu. Dacă sunt întrebări la temeinicia hotărârii judecătorești – e alt subiect, care însă nu are nicio legătură cu legea amnistiei”, susține Stamate.
Deputata, trecută de mai mult timp pe linie moartă în PAS, nu a comentat decizia de astăzi a colegilor de a o exclude din fracțiune și solicitarea ca ea să-și depună mandatul de deputat.
4
Amazon închide primul său centru din Marea Britanie, dar deschide un hub uriaș la Northampton
26.03.2026
08:28
122
Horoscopul zilei 26.03.2026
257
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
405
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
442
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
450
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
458
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
484
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
572
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4046
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
508
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
26.03.2026
08:28
0
Horoscopul zilei 26.03.2026
238
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
393
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
434
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
443
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
449
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
470
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
566
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
3933
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
502
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
541
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
557
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
816
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
556
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
560
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
582
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
581
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
713
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1000
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
608
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
657
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1099
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
640
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1662
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
706
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














