Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea, despre Gorbaciov: „Ca să fiu sincer, nu știu dacă nu cumva ne-a păcălit pe toți”
1304
Profimedia
Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a jucat un rol pozitiv în încheierea Războiului Rece, dar a făcut-o „sub constrângere”, în contextul în care comunismul oricum se dezintegra, a declarat joi fostul președinte polonez și lider al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, potrivit Reuters.
Lech Walesa, laureat al premiului Nobel pentru Pace, datorită „luptei non-violente pentru sindicate libere și drepturile omului” din anii 1980, și primul președinte liber ales al Poloniei după al Doilea Război Mondial, a spus că Gorbaciov a avut un impact pozitiv, dar că se îndoiește de motivele sale.
„Bineînțeles, (Gorbaciov - n.r.) trebuie judecat pozitiv, a jucat un rol pozitiv, dar a făcut-o sub constrângere. Nu-și dorea să facă acest lucru, nu voia să-l facă, dar a fost forțat de situație”, a declarat Walesa pentru Reuters.
„Comunismul se prăbușea, apăreau din ce în ce mai multe probleme, iar el încerca să salveze comunismul. Și, ca să fiu sincer, nu știu dacă nu cumva ne-a păcălit pe toți până la urmă, pentru că știa că URSS nu poate fi salvată”, a mai spus Walesa, citat de Digi24.
Mihail Gorbaciov, care a încheiat Războiul Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să împiedice destrămarea Uniunii Sovietice, a încetat din viață marți, la vârsta de 91 de ani.
Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, a încheiat acorduri de reducere a înarmării cu Statele Unite și parteneriate cu puterile occidentale pentru îndepărtarea Cortinei de Fier care a divizat Europa timp de aproape 50 de ani, ducând la reunificarea Germaniei.
Când protestele pro-democrație s-au extins pe teritoriul națiunilor care formau Uniune Sovietică, în 1989, el s-a abținut să folosească forța - spre deosebire de predecesorii săi, care au trimis tancurile în 1956 în Ungaria și în 1968 în Cehoslovacia.
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















