Stiri

Ziua Internațională a Persoanelor în Etate // Consiliul Raional Orhei a oferit, „la inițiativa lui Ilan Șor”, AJUTOARE pentru aproximativ 8 000 de pensionari

Actualitate 01.10.2021 14:38 Vizualizări1726
Ziua Internațională a Persoanelor în Etate // Consiliul Raional Orhei a oferit, „la inițiativa lui Ilan Șor”,  AJUTOARE pentru aproximativ 8 000 de pensionari

Circa 8 000 de vârstnici din raionul și municipiul Orhei vor primi ajutoare financiare, la inițiativa deputatului Ilan Șor, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate. Cu susținerea parlamentarului, Consiliul Raional Orhei a decis să aloce, în acest sens, suma de aproape 1,5 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.

Potrivit deputatului Ilan Șor, acordarea ajutorului financiar reprezintă una dintre zecile de acțiuni de susținere a oamenilor în vârstă. Atât Consiliul Raional Orhei, Primăria municipiului Orhei, cât și reprezentanții Partidului „ȘOR” au elaborat și continuă să elaboreze inițiative menite să le îmbunătățească viața vârstnicilor și să le asigure o bătrânețe fără griji.

„Încă din prima zi de existență, Partidul „ȘOR” și-a stabilit drept scop crearea condițiilor decente de viață pentru persoanele în vârstă. În tot acest timp, ne-am confruntat și ne confruntăm cu o indiferența cinică din partea autorităților. În prezent, de pildă, în Parlament se află sub semn de întrebare proiectul nostru privind creșterea pensiei minime până la 5 000 de lei, iar inițiativa privind crearea farmaciilor sociale mobile este sabotată. Noi continuăm să facem tot ce ne stă în putință pentru binele acestor oameni. Dacă toți ar acorda ajutoare financiare vârstnicilor, atunci am putea vedea mai des zâmbetele pe fețele vârstnicilor. Promit că voi face posibilul și imposibilul pentru a vă asigura un trai decent, care să vă asigure sănătate, bunăstare și respectarea drepturilor dumneavoastră”, a dat asigurări Ilan Șor.

Despre ajutoare financiare acordate a comunicat, în plenul Parlamentului, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, care le-a urat persoanelor în vârstă sincere urări de bine, sănătate, bătrânețe fericită și să se bucure de apreciere și grija celor din jur.

„Întreaga echipă, precum și fracțiunea Partidului „ȘOR” au un respect deosebit față de persoanele în etate. Ne exprimăm considerația și le mulțumim pentru munca depusă, pentru tot ce au construit în țara noastră, pentru educarea generațiilor tinere și că putem trăi în pace și ne dezvoltăm. Trebuie să facem tot posibilul ca vârstnicii să trăiască decent și să se bucure de condițiile pe care le merită. Datorită eforturilor Consiliului Raional Orhei, inițiativa lui Ilan Șor privind acordarea unui ajutor financiar vârstnicilor a intrat astăzi în vigoare. În sala Parlamentului sunt reprezentanții mai multor partide, vă îndemnăm să urmați acest exemplu și acolo unde aveți reprezentanți ai formațiunilor dvs., unde aveți pârghii, să susțineți aceste categorii de persoane”, a declarat deputatul Marina Tauber, care le-a amintit colegilor despre inițiativa Partidului „ȘOR” de a majora pensia minimă de până la cel puțin 5 000 de lei și i-a îndemnat pe parlamentari să o susțină.

Astfel, cele aproximativ opt mii de persoane în etate din raionul și orașul Orhei, care au vârsta de peste 70 de ani, vor beneficia de un ajutor financiar de aproximativ 200 de lei. „Acest mic ajutor este acordat persoanelor în vârstă, în semn de recunoștință și apreciere pentru munca depusă de-a lungul vieții și pentru că au crescut și educat generații dornice să-și construiască viitorul acasă, în raionul nostru drag, Orhei”, a menționat președintele Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu.

La rândul său, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a subliniat necesitatea acordării undei susțineri mai mari persoanelor în vârstă. „Ziua Internațională a Persoanelor în Etate este o ocazie în plus și pentru a acorda o atenție sporită nevoilor și problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în ceea ce privește riscul sărăciei și excluziunii sociale, mai ales în această perioadă complicată în care se află întreaga omenire”, a specificat Pavel Verejanu.

Ziua Internațională a Persoanelor în Etate este marcată anual, în data de 1 octombrie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.65 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri