Kremlinul respinge categoric propunerea de armistițiu a lui Trump și avertizează asupra implicării forțelor europene în Ucraina
1894
Kremlinul a reafirmat refuzul său de a accepta un armistiţiu, susţinând că o încetare temporară a focului ar oferi un „respiro” trupelor ucrainene. Iuri Uşakov, consilierul lui Vladimir Putin pentru politică externă, a declarat la televiziunea de stat că Moscova doreşte un acord pe termen lung care să ţină cont de interesele sale.
Din perspectiva Kremlinului, propunerea unei încetări a focului de 30 de zile, discutată la finalul întâlnirilor dintre Washington şi Kiev în Arabia Saudită, nu ar reprezenta „nimic mai mult decât un răgaz pentru trupele ucrainene”, a explicat Uşakov.
De asemenea, Rusia a avertizat că trimiterea forţelor europene de menţinere a păcii în Ucraina va fi considerată un „conflict armat direct” cu Moscova. „Este absolut inacceptabil pentru noi ca unităţi ale forţelor armate ale altor state să fie desfăşurate în Ucraina (...). Toate acestea ar însemna implicarea acestor ţări într-un conflict armat direct cu ţara noastră, la care vom răspunde cu toate mijloacele disponibile”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
Aceste declaraţii vin în contextul în care o delegaţie americană a ajuns la Moscova pentru a informa despre rezultatele discuţiilor purtate în Arabia Saudită cu Ucraina. Această iniţiativă face parte din eforturile preşedintelui Donald Trump de a intermedia pacea între Rusia şi Ucraina, după un conflict care durează de mai bine de trei ani.
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















