Kremlinul critică dur discursul lui Macron: „Conflictual și o amenințare nucleară"
814
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizează că ideea trimiterii unor forţe terestre europene în Ucraina ar putea fi percepută ca ”un fel de prezenţă NATO”. Lavrov se opune ferm acestei idei, considerând-o „o ameninţare” la adresa Rusiei, mai ales în contextul declaraţiilor preşedintelui francez Emmanuel Macron despre disuasiunea nucleară.
„Dacă el ne consideră pe noi o ameninţare, dacă organizează reuniuni ale şefilor de Stat Major din ţările europene şi din Marea Britanie, dacă susţine necesitatea folosirii armelor nucleare împotriva Rusiei, atunci el este, clar, cel care reprezintă o ameninţare la adresa noastră”, a declarat Lavrov, conform agenţiei de presă RIA Novosti.
Kremlinul a criticat un discurs care li s-a părut „foarte conflictual”, susţinut recent de preşedintele francez. „Aceasta sugerează că Franţa îşi doreşte continuarea războiului”, a acuzat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Totodată, Kremlinul a fost de acord cu declaraţiile secretarului de Stat american Marco Rubio, care a afirmat că Războiul din Ucraina este un „război prin procură” între Rusia şi SUA. ”Suntem de acord (...). Am afirmat că acesta este, practic, un conflict între Rusia şi Occidentul colectiv”, a declarat Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă.
Serghei Lavrov a respins joi orice posbilitate de a ajunge la un acord cu privire la desfăşurarea unor trupe europene de menţinerea păcii în Ucraina, menite să garanteze un armistiţiu. „Nu vedem niciun compromis posibil. Această discuţie are un scop deschis ostil faţă de Moscova”, a declarat Lavrov cu privire la o posibilă desfăşurare de trupe europene.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev îl critică dur pe preşedintele francez, pe care îl numeşte „Micron”. „Rusia a devenit, în acest moment şi pentru anii următori, o ameninţare pentru Franţa şi Europa, afirmă Micron”, a scris Medvedev pe X.
„Micron [sic] însuşi nu reprezintă o mare ameninţare. El va dispărea pentru totdeauna, cel mai târziu la 14 mai 2027. Şi nimeni nu-i va duce dorul”, a adăugat vicepreşedintele Consiliului de Securitate rus.
06.10.2026
10:43
06.10.2026
10:22
06.10.2026
10:19
06.10.2026
09:36
06.10.2026
09:16
06.10.2026
08:52
06.10.2026
08:24
06.10.2026
08:12
06.10.2026
07:20
06.10.2026
06:21
06.10.2026
10:52
06.10.2026
10:44
06.10.2026
10:43
06.10.2026
10:22
06.10.2026
10:19
06.10.2026
09:36
06.10.2026
09:16
06.10.2026
08:52
06.10.2026
08:24
06.10.2026
08:12
06.10.2026
07:20
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















