Kremlinul anunţă măsuri de securitate ,,fără precedent" la forumul de la Sankt Petersburg, unde va vorbi Putin
1382
Kremlinul a anunţat măsuri de securitate "fără precedent" la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, la care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să ia cuvântul vineri, în eventualitatea unor atacuri ucrainene, a relatat agenţia de presă rusă de stat TASS, potrivit Reuters, EFE și Agerpres.
TASS îl citează pe purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, afirmând că măsurile erau necesare deoarece "inamicul acţionează cu neruşinare". Oficialii ruşi au acuzat Ucraina pentru o serie de atacuri cu drone, artilerie şi bombe asupra teritoriului rus în ultimele luni.
"Bineînţeles, atât măsurile de securitate, cât şi cele de siguranţă digitală au fost întărite, se poate spune că sunt fără precedent", a declarat Dmitri Peskov, citat de EFE.
"Inamicul acţionează cu neruşinare şi nu renunţă la încercările de a provoca pagube", a adăugat el.
Peskov, citat de agenţia oficială TASS, nu a exclus întreruperi în domeniul serviciilor de internet mobil.
Publicaţia independentă rusă Meduza, considerată 'indezirabilă' de Kremlin, notează la rândul său că participanţii la Forumul economic de la Sankt Petersburg nu vor putea utiliza internetul mobil pe 16 iunie în cadrul sesiunii plenare, la care va vorbi Vladimir Putin.
Comunicaţiile vor fi blocate în timpul evenimentului pentru a preveni eventualele atacuri cu drone, potrivit unui angajat al unuia dintre operatorii de telecomunicaţii, precum şi unui participant la forum care a aflat această informaţie de la organizatori.
"Pur şi simplu, folosiţi doar WiFi şi totul va fi bine", a spus el.
Organizatorii evenimentului au avertizat anterior cu privire la posibile perturbări în activitatea de internet mobil din "motive tehnice".
Potrivit dispoziţiei date de Ministerul rus al Dezvoltării Digitale, internetul va fi oprit la nivel local - doar în spaţiul unde are loc Forumul economic.
Putin prezidează vineri sesiunea plenară a celui de-al 26-lea Forum economic internaţional de la Sankt Petersburg, unde va vorbi alături de omologul său algerian, Abdelmadjid Tebboune, pe fondul războiului din Ucraina.
În discursul său, programat pentru ora 11:00 GMT, liderul rus va aborda situaţia economică din ţară pe fondul sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi relaţiile Moscovei cu aliaţii săi din America Latină, Africa şi Asia.
Forumul de la Sankt Petersburg (SPIEF), cel mai important eveniment economic din Rusia, este marcat de absenţa Occidentului pentru al doilea an consecutiv, cu excepţia câtorva ţări precum Ungaria şi a unor foşti oficiali de rang înalt din Austria.
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
25.08.2026
18:04
25.08.2026
17:54
25.08.2026
17:45
25.08.2026
17:44
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
25.08.2026
14:53
25.08.2026
14:43
25.08.2026
14:29
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















