Klaus Iohannis intră în galeria marilor oameni de stat din Europa. Premiul care îi va fi decernat este cea mai importantă distincție acordată vreodată unui om politic din România
980
Președintele României, Klaus Iohannis, va primi sâmbătă, la Aachen, Premiul „Carol cel Mare” pentru contribuția adusă la unitatea europeană.
Șeful statului român se alătură astfel unui număr însemnat de lideri din Europa de Est care au primit acest premiu, precum Vaclav Havel sau Donald Tusk. Premiul, ce poartă numele împăratului fondator al Imperiului Carolingian supranumit „Părintele Europei”, este cea mai importantă distincție acordată vreodată unui om politic român.
„Sâmbătă, 2 octombrie 2021, la Aachen, Republica Federală Germania, președintelui României, Klaus Iohannis, i se va decerna Premiul internațional Carol cel Mare al orașului Aachen – Pentru unitatea Europei”, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Comitetul director al Premiului Carol cel Mare a decis să acorde Președintelui Klaus Iohannis premiul pentru anul 2020 ca recunoaștere a meritelor în ceea ce privește “conducerea României pe o traiectorie proeuropeană, bazată pe valorile statului de drept”, pentru “eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene și a statelor membre”, precum și pentru “promovarea echității, a protecției minorităților și a diversității culturale și pentru rolul său de creator de punți de legătură între societățile din vestul și estul Europei.”
Președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să primească, la 21 mai 2020, în orașul german Aachen, Premiul Internațional ”Carol cel Mare” pentru unitatea Europei, conform unei decizii a Societății Premiului Internațional „Carol cel Mare” al orașului Aachen anunțate la 14 la decembrie 2019, însă ceremonia de acordare a fost amânată succesiv din cauza pandemiei de coronavirus. În conferinţa de presă la care a fost anunţată decizia, preşedintele Societății, Jürgen Linden, a afirmat că această distincţie este menită să-l încurajeze pe Iohannis să continue să conducă ţara sa pe calea europeană.
Ulterior, în cadrul unei vizite pe care a efectuat-o la București în luna februarie 2020, Jürgen Linden a declarat că decizia de conferire a acestui premiu președintelui Klaus Iohannis a fost luată în „unanimitate” și „foarte repede” deoarece șeful statului este „una dintre figurile conducătoare cele mai importante ale politicii europene”.
„Premiul se datorează societății românești, care a reconfirmat prin voturile exprimate pe parcursul anului trecut atașamentul față de Europa și valorile sale“, avea să declare Klaus Iohannis în cadrul vizitei pe care a primit-o în februarie 2021 din partea reprezentanților Societății Premiului Internațional ”Carol cel Mare”.
Un premiu care îl comemorează pe Împăratul Carol cel Mare și care este acordat pentru merite deosebite în “unificarea europeană”
Premiul Internațional Carol cel Mare al orașului Aachen, pe scurt Premiul Carol cel Mare, este decernat anual de către orașul Aachen pentru merite deosebite în “unificarea europeană”.A fost acordat anual din 1950 de către orașul german Aachen.
Premiul îl comemorează pe Carol cel Mare, conducătorul Imperiului Franc și fondatorul a ceea ce a devenit Sfântul Imperiu Roman, încoronat Împărat Roman pe 25 decembrie, anul 800, în basilica St. Petru de la Roma, care a locuit și este înmormântat în catedrala din Aachen. În mod tradițional, premiul este acordat destinatarului de Ziua Înălțării Domnului, într-o ceremonie în primăria din Aachen. Patronii fundației sunt regele Philippe al Belgiei, regele Felipe al VI-lea al Spaniei și Henri, marele duce al Luxemburgului.
Premiul constă într-un premiu în bani de 2.500 de euro și Medalia Carol cel Mare cu imaginea lui Carol cel Mare.
Pe urmele Angelei Merkel sau ale Papei Francisc
Pe lista laureaților se află părinții fondatori ai Comunității Europene, arhitecții Uniunii Europene moderne și reprezentanții mișcărilor democratice din Europa Centrală și de Est. De asemenea, printre personalitățile marcante care au primit acest premiu se numără și Winston Churchill, Henry Kissinger, Václav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, Regele Juan Carlos al Spaniei sau Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit, în 2004, singurul Premiu Extraordinar „Carol cel Mare” acordat până în prezent.
Ultimii doi laureați au fost președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, în 2019.
În ce-l privește, Klaus Iohannis ar fi trebuit să primească acest premiu în anul 2020, cu ocazia celei de-a 70-a decernări a Premiului Charlemagne, când au fost aniversate șapte decenii de la Declarația Schuman din 9 mai 1950, marcată în istorie drept Ziua Europei.
În 2019, pentru prima dată în istoria UE, liderii statelor membre s-au reunit chiar de Ziua Europei, 9 mai, pentru un summit special. Summitul a fost găzduit, la Sibiu, de președintele Klaus Iohannis, sub auspiciile primei președinții a României la Consiliul UE. Declarația de la Sibiu, în care liderii europeni și-au asumat să “protejeze modul nostru de viață european” a fost sintetizată de Klaus Iohannis prin sintagma “spiritul de la Sibiu”. De altfel, Klaus Iohannis a invocat și “spiritul de la Aachen”, în debutul lui 2019, când a reprezentat România, în calitate de președinție a Consiliului UE, la semnarea Tratatului de cooperare europeană dintre Germania și Franța.
18.04.2026
09:22
231
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
305
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
547
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
546
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
514
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
561
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
582
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
572
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
626
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
671
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
18.04.2026
09:22
98
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
260
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
520
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
521
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
494
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
543
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
568
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
559
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
615
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
656
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
606
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
605
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1202
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
954
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
805
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
829
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
815
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
842
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
753
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1000
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
798
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
775
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
914
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
922
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
939
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














