Kievul lovit de rachete în timpul vizitei șefului ONU: Zece oameni răniți
1403
Profimedia
Rachetele lansate ieri către Kiev de soldații lui Vladimir Putin au vizat și zone rezidențiale, deși aceștia au spus că ținta ar fi fost o fabrică de armament.
Imaginile surprinse în timpul atacului arată blocuri lovite de rachete și dezastrul lăsat în urmă de proiectile. Zece oameni au fost răniți și alți cinci recuperați dintre ruinele clădirilor lovite.
Căutările continuă în speranța că vor fi găsiți supraviețuitori.
Nu mai puțin de cinci rachete au țintit capitala Ucrainei în timp ce în oraș se aflau secretarul general al ONU și premierul Bulgariei. Ambii oficiali străini s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski la doar trei kilometri de locul în care au căzut proiectilele Kalibr.
Una dintre rachetele care au lovit Kievul joi a căzut chiar în apropierea hotelului în care este cazat secretarul general al ONU aflat în vizită, potrivit purtătorului său de cuvânt, transmite BBC.
Racheta a lovit la doar o oră după ce Antonio Guterres ținuse o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Guterres și echipa sa sunt în siguranță, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric, pentru CBS News, partenerul BBC în SUA.
El a adăugat că în momentul atacului, delegația ONU se întâlnea cu premierul ucrainean, în biroul acestuia, iar oficialii ONU nu se aflau în hotel.
„Mă aflu astăzi la Kiev. Două rachete au explodat la Kiev, am fost șocat să fiu informat că două rachete au explodat în orașul în care mă aflu”, a declarat Guterres pentru BBC News. „Așadar, acesta este un război dramatic și trebuie neapărat să punem capăt acestui război și trebuie neapărat să avem o soluție pentru acest război”, a spus Antonio Guterres.
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















