Jumătate din avioanele de luptă ale flotei rusești de la Marea Neagră au fost eliminate în atacurile din Crimeea
1391
Exploziile care au avut loc la baza aeriană Saki din peninsula Crimeea au scos din uz mai mult de jumătate din avioanele de luptă din dotarea flotei rusești de la Marea Neagră, potrivit unui oficial din Occident citat de Reuters. Baza aeriană de lângă Novofedorivka de pe coasta de vest a peninsulei pe care Rusia a anexat-o în 2014 a fost în luna august ținta mai multor explozii.
Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a spus că Ucraina realizează în mod constant „efecte cinetice” mult în spatele liniilor rusești și că acestea au un impact material asupra capacităților logistice ale armatei ruse și „un efect psihologic semnificativ asupra conducerii Rusiei”.
„Estimăm acum că evenimentele de la aerodromul Saki din 9 august au scos din uz peste jumătate din avionele de luptă ale aviației navale a flotei [rusești] de la Marea Neagră”, a spus oficialul.
Ministerul britanic al Apărării a anunțat pe 12 august că, în timp ce doar o fracțiune din flota aeriană a fost distrusă în explozie, capacitățile aeriene ale marinei rusești au fost serios degradate. Oficialul a spus că flota de la Marea Neagră a Rusiei a ajuns acum să funcționeze precum „o flotilă a pazei de coastă” care, din când în când, mai efectuează bombardamente, adăugând că încercarea armatei ruse de a amenința Odesa cu un atac amfibiu a fost împiedicată. În general, războiul este într-o fază în care aproape toate operațiunile militare stagnează, potrivit oficialului, citat de Digi24.
„Niciuna dintre trupele celor două părți nu au destulă forță de luptă concentrată la sol pentru a afecta în vreun fel cursul războiului”. În aceeași săptămână în care Putin l-a demis pe comandantul flotei rusești din Marea Neagră, înlocuitorul său a anunțat că aceasta urmează să primească 12 noi nave alături de aviaţie şi vehicule terestre în 2022.
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
27.08.2026
14:42
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
















