Joe Biden trimite în Europa 3 000 de rezerviști: „Demersul demonstrează angajamentul SUA pentru apărarea flancului estic al NATO”
915
Ministerul Apărării din SUA ar putea activa până la 3.000 de rezervişti pentru a-i desfăşura în viitor în Europa, potrivit unui ordin semnat joi de președintele Joe Biden, relatează dpa.
În ordin se menţionează ca fiind necesară consolidarea forţelor active pentru punerea în aplicare a operaţiunii Atlantic Resolve.
US Army a lansat această misiune după ce Rusia, prin anexarea peninsulei Crimeea, în 2014, a încălcat dreptul internaţional. Misiunea are ca scop consolidarea aliaţilor din NATO prin desfăşurarea de unităţi pregătite pentru luptă, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO.
Comandamentul forţelor americane în Europa (EUCOM) a anunţat după semnarea ordinului de către Biden că nu se modifică efectivele de trupe ale SUA în Europa. Nu este vorba de forţe suplimentare, a ţinut să precizeze general-locotenentul Douglas Sims. Mai bine zis, rezerviştii ar putea, în viitor, să preia sarcini care erau îndeplinite anterior de soldaţi dintr-o unitate activă.
Dar nu se precizează dacă rezerviştii ar putea servi ca forţă cvasiauxiliară pentru soldaţii activi în Europa, potrivit dpa.
În acest sens, Pentagonul a specificat că rămâne la latitudinea EUCOM să decidă cum să folosească această forţă.
General-locotenentul Sims a spus că demersul demonstrează sprijinul şi angajamentul neclintit al SUA pentru apărarea flancului estic al NATO în contextul „războiului ilegal şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei”.
După acest anunţ, publicaţia americană Politico scrie că demersul arată cât de dificilă este pentru forţele active misiunea de instruire a armatei americane în Europa, precum şi desfăşurarea mai multor brigăzi noi ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Ziarul Washington Post ajunge la o concluzie similară.
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
25.08.2026
14:53
25.08.2026
14:43
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
25.08.2026
15:49
25.08.2026
15:31
25.08.2026
15:28
25.08.2026
15:22
25.08.2026
14:53
25.08.2026
14:43
25.08.2026
14:29
25.08.2026
14:28
25.08.2026
14:03
25.08.2026
13:54
25.08.2026
13:47
25.08.2026
13:38
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:34
25.08.2026
13:04
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:24
25.08.2026
12:02
25.08.2026
11:52
25.08.2026
11:40
25.08.2026
11:10
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















