Joe Biden a luat DECIZIA așteptată de Volodimir Zelenski. Vladimir Putin, ÎNCOLȚIT din toate părțile și fără prea multe variante de a riposta
1931
În contextul invaziei militare ruse, Joe Biden a luat o decizie importantă. Președintele SUA a promulgat luni-seară, 9 mai, o lege care va facilita transferul de către armata americană a echipamentelor militare în Ucraina, informează publicația The Hill.
Cu ocazia promulgării Legii privind împrumutul sau transferul de echipamente militare pentru apărarea democrației în Ucraina, Joe Biden a declarat: „Susținem poporul ucrainean în lupta pentru apărarea țării și a democrației în contextul războiului brutal al președintelui rus Vladimir Putin. În fiecare zi, ucrainenii plătesc cu prețul vieții.
Costurile luptei lor nu sunt ieftine, dar a ceda în fața agresiunii este chiar mai costisitor. De aceea, le suntem alături în această situație".
De elaborarea proiectului de lege s-au ocupat senatorul republican John Cornyn și senatorul democrat Ben Cardin.
Așadar, actul legislativ prevede împrumutul sau transferul spre utilizare a echipamentelor militare în Ucraina și în țări aliate din estul Europei. Mai exact, este vorba despre reactivarea unei politici aplicate în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Proiectul a fost aprobat de cele două camere ale Congresului SUA în luna aprilie, conform Jurnalul.ro.
Vineri, 6 mai, președintele SUA a aprobat un nou plan de asistență militară destinată Ucrainei, în valoare de 150 de milioane de dolari.
Mai mult, Biden mai are la dispoziție fonduri de 200 de milioane de dolari pe care le poate furniza ca asistență externă fără a solicita aprobarea Congresului SUA.
Președintele SUA a cerut Congresului de la Washington să aprobe rapid fonduri suplimentare de 33 de miliarde de dolari pentru asistență militară, financiară și umanitară destinată Ucrainei în contextul războiului.
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















