Irina Rimes, apariție bizară pe Instagram. Fanii au reacționat imediat: „Nu te avantajează deloc!”
3467
Irina Rimes este una dintre cele mai apreciate cântărețe de pe ambele maluri ale Prutului, iar de curând și-a surprins total fanii, întrucât a pozat într-o ipostază cu totul inedită.
Irina Rimes, care a făcut furori cu piesa „M-ai pierdut”, a făcut publică o fotografie în care apare îmbrăcată într-o pereche de bikini și într-un corset, însă fanii nu au fost încântați de apariția ei.
„Nu te avantajează deloc poziția.”, „Cred că nu mai înțeleg nimic din arta asta”, au fost câteva dintre comentarii, însă au existat și oameni care au complimentat-o: „Arăți fabulos!”, „Ești foarte sexy”, i-au scris unii dintre internauți, citați de profm.ro.
Irina Rimes, pe numele ei real Irina Rîmeș, s-a născut pe 22 august 1991, în localitatea Izvoare (raionul Florești, Moldova), este cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București.
Irina Rimes a devenit cunoscută în Republica Moldova după ce a participat în 2012 la concursul Fabrica de staruri, unde a ajuns până în finală. Ulterior ea s-a mutat în România, unde a încercat să se afirme sub pseudonimul Irra, însă acest proiect nu a avut succes.
În 2016 și-a relansat cariera cu piesa „Visele”, care a ocupat locul 1 în clasamentele radio din România. Aceasta a fost urmată de alte hituri precum „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Bolnavi amândoi” sau „Nu știi tu să fii bărbat”, ce au transformat-o pe Irina Rimes într-una dintre cele mai de succes cântărețe din România, cu peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube.
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
21.10.2026
13:08
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















