Iranul îndeamnă la evacuare în Tel Aviv și Haifa, pregătind atacuri "punitive" iminente asupra Israelului
1753
Şeful Statului Major al Forţelor Armate iraniene, generalul Abdolrahim Mousavi, a îndemnat marţi locuitorii marilor oraşe israeliene, Haifa şi Tel Aviv, să evacueze. El a anunţat atacuri "punitive" imediate.
"Operaţiuni punitive urmează să înceapă în curând", a declarat Abdolrahim Mousavi într-un videoclip transmis de televiziunea de stat iraniană. "Un nou val de atacuri, operaţiune cu rachete la scară mare, s-a desfăşurat împotriva bazelor aeriene ale regimului sionist, de unde decolează avioanele de luptă spre ţara noastră", informează un comunicat al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.
Televiziunea iraniană de stat a raportat că Iranul a lansat o nouă serie de atacuri împotriva Israelului. Aceasta are loc într-un context de escaladare militară între cele două ţări, aflată deja în a cincea zi. "Al zecelea val al Operaţiunii Promisiunea Cinstita 3 împotriva teritoriului ocupat (Israel) a început", a anunţat agenţia Tasnim.
Gardienii Revoluţiei au desfăşurat "atacuri cu dronă şi rachetă", conform agenţiei. Presa iraniană a raportat o întrerupere generalizată a Internetului în Iran. "Utilizatorii din mai multe provincii semnalează perturbări majore ale Internetului", menţionează cotidianul Ham Mihan şi alte publicaţii. Motivele acestor perturbări nu erau clare imediat.
Iranul a impus limitări asupra Internetului din cauza atacurilor israeliene lansate vineri. Sirene de alertă aeriană au răsunat în Tel Aviv şi în nordul Israelului, după tiruri de rachetă iraniene, a informat armata israeliană. "Nu de mult, sirenele au sunat în mai multe regiuni din Israel, după identificarea rachetelor lansate din Iran", se precizează într-un comunicat al armatei israeliene. Prin pornirea sirenelor, populaţia este îndemnată să se adăpostească.
Marți după-amiaza, explozii puternice, de origine incertă la acel moment, s-au auzit în Isfahan, potrivit agenţiei iraniene de presă Mehr. "Mai multe explozii s-au auzit la est şi nord de Isfahan, iar apărarea antiaeriană a fost activată pentru a contracara ţinte ostile", conform Mehr. Isfahan, un oraş mare în centrul Iranului, găzduieşte o instalaţie de îmbogăţire a uraniului.
Un incendiu a izbucnit marţi la sediul televiziunii de stat din Teheran, la o zi după un atac israelian care a dus la moartea a trei persoane şi avarierea gravă a uneia dintre clădiri. Televiziunea a explicat că "fumul observat în clădirea IRIB este cauzat de un incendiu aprins din cauza vântului". Un jurnalist din apropiere a văzut o coloană de fum alb. Două detonări puternice au fost auzite în centrul şi nordul Teheranului de către jurnalişti, dar inițial nu erau disponibile informaţii despre cauze.
Luni, armata israeliană a lovit sediul radioteleviziunii de stat, atacul conducând la trei decese şi pagube materiale majore, a informat IRIB. Marți, Gardienii Revoluţiei au susținut că au ţintit un centru israelian de informaţii externe (Mossad). "Gardienii au lovit Centrul de Informaţii Militare al regimului sionist, AMAN, şi centrul de planificare a operaţiunilor teroriste ale regimului (numele dat de Iran pentru Israel), Mossad, la Tel Aviv. Acest centru este în prezent în flăcări", potrivit unui comunicat al Gardienilor, difuzat de televiziunea iraniană.
Un atac cibernetic a paralizat una dintre cele mari bănci iraniene. Baza de date a Sepah Bank, o instituţie majoră în Iran, a fost ştearsă. Bancomatele nu funcţionau, iar clienţii nu mai puteau efectua retrageri. Această bancă, prima după model occindetal în Iran, aparţine Forţelor Armate. "Aceste probleme vor fi rezolvate în următoarele ore", a comunicat televiziunea iraniană.
Iar Iranul a anunţat marţi că a distrus "ținte strategice" în Israel, folosindu-se de drone. "Cu diverse tipuri de drone distructive, dotate cu capacităţi precise de distrugere şi ţintire, au fost distruse poziţii strategice ale regimului sionist la Tel Aviv şi Haifa", a declarat generalul Kioumars Heidari, citat de televiziunea de stat.
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















