INTERVIU // „Să numești teritoriu ocupat al țării printr-o hotărâre irevocabilă și să nu indici cine ocupă acest teritoriu, mi se pare de domeniul surrealismului formei fără fond!”

Curtea Constituțională (CC) a pronunțat, marți, un verdict potrivit căruia dislocarea pe teritoriul R. Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională.Totodată, acest fapt nu afectează neutralitatea R. Moldova declarată ulterior ocupării unei părți din teritoriu, iar R. Moldova poate participala sisteme colective de securitate, operațiuni de menținere a păcii etc.

Fostul Ambasador al R. Moldova în SUA, Igor Munteanu, consideră că decizia Înaltei Curți „a încercat să împace capra cu varza”, este „incompletă” și nu ar produce efecte.

„Avem o încercare de a decupla în mod artificial răspunsul la sesizare de realitățile procesului de judecare a cauzei pe fond. Pentru că, dacă spui că statul Republica Moldova are un „teritoriu ocupat militar” în primul punct al interpretării, trebuie să spui care sunt efectele acestei ocupaţii militare a teritoriului asupra suveranității și independenței statului (art.1) și asupra celorlalte articole esențiale pentru caracteristicile statului (teritoriu, populație, drepturi), admițând că trebuie să judeci și cauzele pentru care legile țării nu sunt efectiv aplicate în teritoriul ocupat. Nu poţi să te ascunzi, nu poţi să închizi propoziţia aici”, spune Igor Munteanu în interviul acordat Ziarului NAȚIONAL.

În opinia directorului IDIS „Viitorul”, R. Moldova nu poate fi un exemplu de aplicare a neutralității, cu atât mai mult „permanente”, cel puțin până la încheierea efectelor ocupării teritoriului din stânga Nistrului.

Dle Igor Munteanu, Curtea Constituțională a anunțat marți, printr-un verdict, că dislocarea pe teritoriul R. Moldova a trupelor militare ruse este neconstituțională. Totodată, „ocupația militară a unei părți a teritoriului R. Moldova în momentul declarării neutralității” nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitatea R. Moldova. Cum să înțelegem acest răspuns al Curții, oferit la mai bine de trei ani de la solicitarea depusă de un grup de deputați liberali?

Atât iniţiativa deputaţilor liberali, care au încercat să atace prevederea de neutralitate permanentă din Constituţie (art.11), dar și răspunsul recent al Curţii Constituţionale mi se par extrem de interesante. În primul rând, este esenţial importantă încercarea autorilor sesizării de a reinterpreta statutul de neutralitate, circumscris Constituției R. Moldova, în scopul de a promova ideea de nulitate a conceptului de neutralitate.

Pornind de la faptul că dislocarea trupelor militare ale altui stat pe teritoriul Republicii Moldova, înainte de adoptarea și intrarea în vigoare a Constituției, ar lovi, în opinia autorilor, de nulitate acest statut autoproclamat al statului, tot așa nerespectarea unor condiții fundamentale în cazul unui contract de drept privat nu produce niciun efect, ca urmare a nulității normei.

Am putea spune că autorii sesizării au încercat să transpună principiul din Codul civil „quad nullem est, nullem product effectum” pe terenul dreptului constituțional. Altfel spus, „un act juridic încheiat în lipsa formei pe care în chip neîndoielnic legea o cere pentru încheierea sa valabilă atrage efectul lovirii de nulitate”. Asta de fapt au spus-o cei patru deputați liberali în sesizarea pe care Curtea Constituțională a admis-o pentru examinare încă la data de 26 aprilie 2014, cerând o interpretare a modului în care neutralitatea este compatibilă cu disclocarea de trupe militare ale unor alte state și modul în care aplicarea acestei neutralități nu ar putea conduce la dezmembrarea sau chiar dispariția statului. Şi, respectiv, actele care sunt lovite de nulitate, prin definiţie, nu pot fi restabilite.

Autorii sesizării folosesc acest concept pentru invocarea neconcordanţei între termenul autoproclamat de neutralitate pentru Republica Moldova şi condiţiile existente în care avem o armată străină ş.a.m.d. Potrivit răspunsului Curții Constituţionale, chiar dacă a existat o armată înainte de adoptarea Constituţiei şi de autoproclamarea statutului de neutralitate, oricum neutralitatea există. Pentru că aşa o vedem noi, pentru că face parte din corpul constituţional al statului şi ei, ca gardieni ai acestui corp constituţional, consideră că nu există o contradicţie între prezenţa trupelor militare, pe care le consideră totuşi neconstituţionale, și prevederea de neutralitate.

Ce vi se pare, totuși, „extrem de interesant” în răspunsul oferit de Curtea Constituțională la sesizarea liberalilor?

Ceea ce mi se pare și mai interesant este felul în care Curtea Constituţională a încercat să „împace capra cu varza” și să găsească o soluţie solomonică la prima vedere, dar care nu livrează de fapt ceea ce multă lume de bun-simț s-ar fi așteptat să vadă pe temeiurile invocate de seziare. Hotărârea Curții confirmă, pe de o parte, existența unei continuităţi şi valabilităţi a statutului de neutralitate permanentă, concomitent cu însușirea și folosirea unui concept relativ nou în practica jurisdicțională națională – cea de a accepta ideea existenței unui „teritoriu ocupat”, cu referință la raioanele estice ale republicii Moldova, alias Transnistria.

Fapta Curții Constituționale mi se pare, personal, cu adevarat remarcabilă. Să explic. Să numești „teritoriu ocupat al țării” printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a celei mai importante autorități de jurisdicție constituțională și să nu indici cine ocupă acest teritoriu, care-i statul ori forța militară care-l ocupă, care sunt efectele imediate ale ocupației unei părți a teritoriului Republicii Moldova acum, nu în abstract, la catedra de Drept a universității, și totodată să nu vezi nicio cauzalitate între faptul ocupării teritoriului și incapacitatea statului de a-și exercita statutul de „neutralitate permanentă”, mi se pare un pic de domeniul surrealismului formei fără fond!

O normă încetează de a mai fi valabilă dacă nu este eficace, pentru că eficacitatea este condiția de bază a valabilității, spune Hans Keelsen, în lucrarea sa fundamentală „Teoria pură a dreptului”. Ca și alți giganți ai școlii austriece de drept, neîntinate de influența politicului, Keelsen spune foarte clar că eficacitatea normei se rezumă la respectarea ei. Or, valabilitatea principiului de neutralitate permanentă nu poate fi numită, prin definiție, efectivă câtă vreme teritoriul suveran al R. Moldova „este ocupat”, iar „trupe străine aparținând altor state, staționează contrar suveranității și independenței Republicii Moldova”, după cum recunoaște în hotărârea sa și Curtea Constituțională. Și atunci – ce produce această hotărâre?

Avem o încercare de a decupla în mod artificial răspunsul la sesizare de realitățile procesului de judecare a cauzei pe fond. Pentru că, dacă spui că statul Republica Moldova are un „teritoriu ocupat militar” în primul punct al interpretării, trebuie să spui care sunt efectele acestei ocupaţii militare a teritoriului asupra suveranității și independenței statului (art.1) și asupra celorlalte articole esențiale pentru caracteristicile statului (teritoriu, populație, drepturi), admițând că trebuie să judeci și cauzele pentru care legile țării nu sunt efectiv aplicate în teritoriul ocupat. Nu poţi să te ascunzi, nu poţi să închizi propoziţia aici. Din acest punct de vedere, Curtea Constituţională nu spune tot ori ceea ce spune este incomplet.

Cu ce credeți că trebuia să continue „propoziția” din hotărârea CC?

Nu poţi să tratezi prezenţa unei armate străine pe teritoriul statului, al cărei Constituție încerci s-o interpretezi, dacă nu foloseşti instrumentele dreptului internaţional, care au prioritate asupra legislației interne. Nu Codul Civil, care a fost invocat implicit de către autorii sesizării pe motive de inaplicabilitate a prevederilor neutralității, ci o serie de tratate și convenții internaționale la care Republica Moldova este parte și care, fără tăgadă, ar fi putut sugera Curții Constituționale cum se procedează jurisdicțional în condițiile în care anumite teritorii sunt ocupate de forțe ostile.

Pentru că în dreptul internaţional autoproclamarea statutului de neutralitate nu produce niciun fel de efecte, garanții sau reciprocități care ar proteja fundamentele regimului constituțional și care poate produce efecte doar atunci când neutralitatea este acceptată şi recunoscută de către alte ţări. Avem cazul Elveției, Finlandei, Suediei, alte țări care nu și-au proclamat neutralitatea, atunci când anumite părți ale teritoriului lor național se aflau sub ocupație străină, ci numai după consumarea acestei situații.

Această înțelegere a neutralității își trage originile de la Hugo Grotius, care scria încă în 1625, în lucrarea sa „De jure belli ac pacis”, despre esența și mecanismele prin care este aplicată neutralitatea în natura organică a statului. Şi aceasta înseamnă, în viziunea celui mai profund jurist în materie de pace și război, că „cei care vor să rămână în pace trebuie să-şi manifeste imparţialitatea în raport cu alte părţi, cu aprovizionarea cu materiale de război şi cu acceptarea tranzitului liber, alte prevederi care exclud în prezent și pe viitor orice stări de incertitudine asupra intențiilor statului respectiv”.

Sugerați că R. Moldova nu ar trebui să fie neutră, în condițiile în care are o parte din teritoriu ocupată?

Dreptul internațional revendică statelor neutre un statut de „imparțialitate” în afaceri internaționale și un angajament de „neparticipare în ostilități”, dar atribuie această cerință unei situații de beligeranță, de război, de ostilități neîncheiate. R. Moldova nu poate fi un exemplu de aplicare a neutralității, cu atât mai mult „permanente”, cel puțin până la încheierea efectelor ocupării teritoriului din stânga Nistrului.

Nu există în acest moment nici alte condiții esențiale pentru modelul antic de neutralitate descris de Grotius, dar nici pentru modelul modern de neutralitate, care revendică o recunoaștere externă explicită a neutralității de către ONU sau alte state care-și exprimă astfel solidaritatea față de „imparțialitatea și neatârnarea” statului care-și asumă un asemenea statut.

După cum bine se știe, statele recunoscute ca neutre fac parte din anumite grupuri de ţări ne-aliniate, așa-zisul G77 (grupul celor 77) sau mişcarea de nealiniere, care impune niște condiționări exacte de natură internă și externă. Ori, Republica Moldova nu este un stat nealiniat.

Noi avem încheiat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, între timp, șeful statului ne înclină spre Uniunea Euroasiatică, există mai multe tratate politice semnate, cu semnificație, pe alocuri, de parteneriate strategice, avem relaţii speciale cu anumite state vecine și nu doar. Noi nu suntem nealiniaţi și probabil nici nu ar trebui să fim, pentru că, de regulă, această politică conduce adeseori spre izolare, autarhie și alte forme de „tribalizare” a relațiilor internaționale. Or, acest lucru Curtea Constituţională nu îl precizează, nu îl expune în motivele invocate în hotărârea sa prin care răspunde la sesizarea anterioară şi, respectiv, este o decizie incompletă la articolul 11 din Constituţie.

De ce anume acum, după trei ani de la sesizare și în ultimele zile de mandat ale lui Alexandru Tănase la CC, a fost dat acest verdict?

Bănuiesc faptul că actuala componență a Curții Constituționale se grăbește să răspundă la anumite sesizări, care au tangențe cu politici ale statului pe anumite domenii de maximă importanță.

Desprindem de aici că Transnistria ar putea servi drept teren pentru decolarea unor noi proiecte politice în 2017-2018. Totodată, preşedintele Curţii Constituţionale va pleca probabil din poziţia sa actuală şi, este de presupus, se va îmbarca într-o misiune politică, ceea ce i-ar cere de pe acum să-și pregătească anumite teme și instrumente pe scena politică domestică. Aceasta ar putea sugera că se va folosi de terminologia de „teritoriu ocupat” și altele cu care actorii politici obișnuiesc să se poziționeze pe o scenă politică tot mai puțin competitivă.

Regretabil, această ultimă decizie a Curții Constituționale este incompletă şi nu dă răspunsuri bine argumentate la întrebarea deputaților liberali: ce fel de neutralitate are R. Moldova, în condiţiile în care trupele militare rusești se găsesc pe teritoriul statului fără acceptul autorităţilor constituţionale și, aparent, neutralitatea din constituție nu reprezintă un argument suficient de puternic ca să-i facă să-și schimbe adresa de rezidență?

Deja am observat nişte reacţii destul de predictibile din partea unor agenţii de ştiri ruseşti, care spun că „aflarea trupelor ruseşti în Republica Moldova nu contravine principiului de neutralitate”. Deci, partea rusă deja manipulează această interpretare a Curţii Constituţionale în propriul interes.

A adus hotărârea Curții mai multă claritate asupra „modului de utilizare” a neutralității în contextul specific al Republicii Moldova în acest moment? Nici pe departe. Iar Curtea Constituţională a pierdut o şansă foarte bună de a pune lucrurile la punct sub aspect constituţional şi al dreptului internaţional.

Hotărârea Curții mai prevede că participarea R. Moldova la sisteme colective de securitate, operațiuni de menținere a păcii etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate. Unii s-au grăbit să interpreteze acest lucru prin faptul că neutralitatea din Constituție nu ar interzice, de exemplu, aderarea R. Moldova la NATO. Dvs. cum înțelegeți acest fragment din decizia CC?

Precizarea CC în legătură cu participarea la misiuni de pacificare, sub egida unor organizații internaționale, poate fi citită mai degrabă ca un răspuns la acțiunile recente ale președintelui ales Igor Dodon de a bloca participarea militarilor moldoveni la anumite exerciții militare sau de a bloca suplinirea militarilor moldoveni la Misiunea de menținere a păcii din Kosovo, la care participă R. Moldova în cadrul Misiunii Internaționale KFOR, aflată sub răspunderea NATO.

Răspunsul este punctual, respectiv eu personal nu văd nicio tangență aici cu discuțiile despre proiectul de aderare al R. Moldova la NATO. Este un alt tip de discurs la care doar Parlamentul R. Moldova are calitatea de a îndrepta norma constituțională, câtă vreme CC o poate doar interpreta.

Dle Munteanu, vă mulțumim pentru interviu!