Inteligenţa artificială va revoluţiona educaţia, prezice fondatorul ChatGPT
3430
Reuters
Inteligenţa artificială (AI) va revoluţiona educaţia în acelaşi mod în care au făcut-o calculatoarele, dar nu va înlocui învăţarea, a declarat luni Sam Altman, şeful OpenAI, compania americană din spatele popularului, dar controversatului chatbot ChatGPT, informează AFP.
,,Temele pentru acasă probabil că nu vor mai fi niciodată la fel", a declarat Altman în cadrul unei conferinţe la Universitatea Keio din Tokyo, transmite Agerpres.
,,Dispunem de un nou instrument pentru educaţie. Este un fel de calculator pentru cuvinte", a comparat el. ,,Modul în care predăm şi evaluăm elevii va trebui să se schimbe".
ChatGPT fascinează în întreaga lume datorită capacităţii sale de a genera conversaţii, texte şi traduceri similare celor ale unei fiinţe umane în câteva secunde, dar provoacă, de asemenea, îngrijorare în numeroase sectoare, inclusiv în educaţie, unde unii tem că elevii vor abuza de astfel de instrumente şi vor neglija producerea de lucrări originale.
Altman se află în prezent într-un turneu mondial în cadrul căruia se întâlneşte cu şefi de companii şi politicieni pentru a discuta atât despre oportunităţile create de AI generativă, cât şi despre viitoarea sa reglementare.
Luni, el s-a declarat încrezător în ceea ce priveşte forma pe care o va lua aceasta, reiterându-şi în acelaşi timp temerile.
,,Instrumentele pe care le avem sunt încă extrem de primitive prin comparaţie cu cele pe care le vom avea peste câţiva ani", iar OpenAI se va simţi "super responsabilă" dacă ceva nu merge bine, a dat asigurări el.
Altman a încercat din nou să risipească îngrijorările legate de potenţiala dispariţie a numeroase locuri de muncă din prezent din cauza AI pe viitor. Deşi ,,unele locuri de muncă vor dispărea", vor apărea "noi categorii", a subliniat el.
,,Nu cred că va avea impactul pe care oamenii îl aşteaptă asupra ocupării forţei de muncă", a spus el. "Aproape toate previziunile sunt greşite", a adăugat acesta.
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:16
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
08.10.2026
11:23
08.10.2026
10:58
08.10.2026
10:37
08.10.2026
10:01
08.10.2026
09:53
08.10.2026
08:57
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















