Întâlnire Şoigu - Wang Yi: Rusia şi China trebuie să contracareze încercările SUA de a le izola
1077
Profimedia
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, i-a comunicat marţi, la Beijing, ministrului de externe chinez, Wang Yi, că cea mai importantă sarcină pentru Rusia şi China este să contracareze orice încercare a Statelor Unite de a le izola.
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife mari Chinei şi altor ţări, trezind temeri ale unui război comercial. Statele Unite consideră China drept cel mai mare competitor al său şi Rusia drept cea mai mare ameninţare a statului naţional.
Preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus, Vladimir Putin, au promis în mai o „nouă eră” a parteneriatului între cei mai puternici doi rivali ai SUA, ţară despre care vorbesc în termenii unui hegemon agresiv din perioada Războiului Rece, care seamănă haos în întreaga lume.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și fost ministru al apărării, Serghei Șoigu, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei chineze că relaţiile puternice dintre Moscova şi Beijing au o influenţă stabilizatoare asupra lumii. „Consider că cea mai importantă sarcină este contracararea politicii de «dublă izolare» a Rusiei şi a Chinei, dusă de Statele Unite şi de sateliţii săi”, a afirmat Serghei Şoigu, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin cred că epoca post-Război Rece de dominaţie extraordinară a SUA se prăbuşeşte după umilinţele percepute ale colapsului URSS în 1991 şi secolele de dominaţie colonială europeană a Chinei.
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:56
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:50
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















