Instituțiile de STAT, inclusiv cele de drept, PLINE cu funcționari care dețin așa-zisa cetățenie a Transnistriei. Unii dintre aceștia au acces la „SECRETUL DE STAT”. „Regret că nu am reușit să obțin LISTA, dar o pot face actualii deputați”
4162
Facebook Instituțiile publice din R. Moldova ar fi pline cu funcționari care dețin și așa-zisa cetățenie a Transnistriei, susține fostul președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Chiril Moțpan. Mai mult, 41 dintre acești cetățeni ar avea acces la informații considerate „secret de stat”, spune Moțpan, care face trimitere la un răspuns primit anul trecut de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS).
Potrivit lui Moțpan, 119 dintre aceste persoane cu așa-zisa cetățenie a Transnistriei activează în instituții de forță și de drept din R. Moldova, iar 41 dintre ele au acces la informații considerate „secret de stat”. Chiril Moțpan menționează că SIS a atras atenția organelor de urmărire penală asupra acestei situații, în contextul în care aceste persoane cu cetățenia „rmn” au acces la informații clasificate.
Fostul deputat a fost îndemnat să publice lista celor 158 de funcționari.
„Pe timpul când îmi exercitam mandatul de deputat, am solicitat SIS informații cu privire la acest subiect. Regret că nu am reușit să obțin și lista cu numele așa-zișilor cetățeni ai regiunii separatiste. Mi s-a încheiat prea devreme mandatul, dar vă sugerez să adresați întrebarea deja actualilor parlamentari. Ei au patru ani înainte. Poate nu vor fi „vorbe goale și demagogie”, vorba distinsului profesor Osmochescu”, a scris astăzi pe Facebook Chiril Moțpan.
12.10.2026
02:50
12.10.2026
02:18
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
12.10.2026
02:50
12.10.2026
02:18
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
















