INIȚIATIVĂ // Transfăgărășanul ar putea fi deschis pe tot parcursul anului, nu numai timp de patru luni ca în prezent
6640
Construit în anii '70, accesul pe Transfăgărășan, traseul din Munții Făgăraș, permite accesul publicului doar 4 luni de zile, din cauza riscurilor specifice zonei montane. Celebrul drum de 151 de kilometri ar putea fi deschis tot anul, potrivit unei inițiative a Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră (CNAIR).
CNAIR urmărește să realizeze tuneluri și copertine din beton, pentru ca turiștii să circule pe Transfăgărășan pe tot timpul anului.
Manuela Dumitru, purtător de cuvânt al CNAIR, a confirmat pentru B1.ro faptul că se are în vedere la nivelul instituției realizarea unui astfel de proiect. Este vorba despre o inițiativă pusă pe masa companiei de stat încă din 2015, însă care a fost abandonată o bună perioadă de timp. În prezent, nu există un calendar de lucru pentru realizarea proiectului.
Transalpina și Transfăgărășan s-au închis pe data de 20 octombrie și cel mai probabil, vor fi redeschise la finalul lunii iunie 2021 sau începutul lui iulie 2021.
Transfăgărășanul, renumit pentru peisajele sale superbe, a fost construit pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, în perioada 1970-1974. Numit oficial Drumul Național 7C, acesta este unul dintre cele mai frumoase drumuri din România și din Europa. Britanicii de la Top Gear l-au numit „cel mai tare drum" pe care merită să șofezi. Șoseaua începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara și traversează axa nord-sud a Munților Făgăraș.
Transalpina după numele popular, DN67C este cea mai înaltă șosea din România. Ajunge la 2.145 metri la Pasul Urdele. Drumul are o lungime de 148 de kilometri, localizat în Munții Parâng și străbate 4 județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba. Transalpina a fost construită de armatele române în 1930, pavată cu pietre, în timpul Regelui Carol al II-lea.
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
22.10.2026
04:12
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















