Începe VÂNĂTOAREA VITEZOMANILOR, în cadrul unui Acord de COOPERARE între INSP și Inspectoratul de Poliție Vaslui. „Scopul este de a reduce cu cel puțin 5% numărul de accidente rutiere în zona transfrontalieră”. Unde vor activa echipele MOBILE
15193
Reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP și Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au semnat astăzi, la Chișinău, un acord de cooperare, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui concept de patrulare comună a drumurilor din zona de frontieră dintre R. Moldova și România”.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție, aria de desfășurare a proiectului în R. Moldova sunt localitățile Cahul, Hâncești și Ungheni, iar în România - Vaslui și Huși.
Pe parcursul anului 2022 părțile vor desfășura un șir de activități comune de patrulare, în special pentru a preveni și combate conducerea cu viteză excesivă și în stare de ebrietate. Aceste activități vin să realizeze un alt obiectiv al proiectului și anume acela de a responsabiliza cetățenii și de a reduce cu 5% numărul de accidente rutiere în zona transfrontalieră.
„Patrularea comună a traseelor din zona de frontieră este o abordare nouă în dialogul de cooperare dintre Poliția R. Moldova și cea Română și va permite ca polițiștii instituțiilor noastre să acorde suport operațional transfrontalier pe teritoriul ambelor țări”, se arată într-un comunicat al IGP.
Un alt obiectiv al proiectului este consolidarea capacităților serviciilor de patrulare în R. Moldova și România.
În acest sens au fost achiziționate, cu suportul Uniunii Europene, patru mașini de patrulare dotate integral cu tehnică modernă, inclusiv radare, dragere, laptopuri, mijloace speciale etc.
25.09.2026
14:40
25.09.2026
14:24
25.09.2026
14:06
25.09.2026
13:57
25.09.2026
13:53
25.09.2026
13:49
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:36
25.09.2026
13:26
25.09.2026
13:15
25.09.2026
15:16
25.09.2026
14:44
25.09.2026
14:24
25.09.2026
14:06
25.09.2026
13:57
25.09.2026
13:53
25.09.2026
13:49
25.09.2026
13:46
25.09.2026
13:43
25.09.2026
13:36
25.09.2026
13:26
25.09.2026
13:15
25.09.2026
13:10
25.09.2026
13:09
25.09.2026
13:00
25.09.2026
12:27
25.09.2026
12:10
25.09.2026
12:03
25.09.2026
11:59
25.09.2026
11:16
25.09.2026
10:53
25.09.2026
10:27
25.09.2026
10:20
25.09.2026
10:12
25.09.2026
10:06
25.09.2026
09:59
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață


















