Stiri

Încă un vaccin anti-COVID, autorizat de EMA: Este dezvoltat de o companie americană

Actualitate 20.12.2021 15:58 Vizualizări1172
Încă un vaccin anti-COVID, autorizat de EMA: Este dezvoltat de o companie americană
EMA a autorizat luni vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax/FOTO: dw.com

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat luni autorizarea pentru administrare în UE a Nuvaxovid, vaccinul anti-COVID pe bază de proteine dezvoltat de compania biotech americană Novavax, anunță Reuters.

EMA a recomandat aprobarea vaccinului dezvoltat de Novavax pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, anunțând că a concluzionat că datele care i-au fost prezentate sunt robuste și întrunesc criteriile UE pentru eficacitate, siguranță și calitate.

Agenția europeană a notat de asemenea că majoritatea simptomelor secundare observate în timpul testelor clinice au fost ușoare sau moderate și au trecut în câteva zile de la administrarea vaccinului.

Decizia finală privind aprobarea sa va fi luată de Comisia Europeană condusă de președintele Ursula von der Leyen însă executivul blocului comunitar a urmat până acum recomandările EMA de fiecare dată, transmite Agerpres.

Dacă executivul UE va aproba vaccinul anti-COVID dezvoltat de Novavax, acesta va deveni al cincilea vaccin împotriva coronavirusului aprobat la nivelul UE după cele ale Pfzier/BioNTech, AstraZeneca, Moderna și Johnson and Johnson.

Vaccinul pe bază de proteine de la Novavax s-a dovedit în iunie a fi eficient în proporție de peste 90%, inclusiv împotriva unor variante îngrijorătoare de coronavirus (nu însă și împotriva variantei Omicron, care nu fusese depistată la momentul respectiv), într-un amplu test clinic american de fază avansată.

El a primit prima autorizație în Indonezia luna trecută și așteaptă aprobarea în Japonia, unde va fi fabricat și distribuit de Takeda Pharmaceutical.

Compania din Maryland a mai spus că ar putea începe producția unui vaccin adaptat variantei de coronavirus Omicron încă din luna ianuarie a anului viitor.

Vaccinul anti-Covid Nuvaxovid se administrează într-un regim inițial de două doze, la fel ca toate celelalte vaccinuri aprobate până acum în UE, cu excepția celui dezvoltat de Johnson and Johnson.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 484 Horoscopul zilei 02.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 482 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri