Încă o instituție de stat și-a cumpărat mașini noi
1281
carautoportal.com Comisia Electorală Centrală (CEC) a achiziționat recent două autoturisme noi care au costat aproape 614 mii de lei. Licitația a fost câștigată de compania „DAAC-Auto”.
Una dintre mașini este destinată pentru Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), de pe lângă CEC, care a fost creat anul trecut. „Este o mașină de model „Skoda Yeti” care a fost deja livrată și se află în garajul nostru. Este din clasă medie și are cele mai simple dotări”, a declarat președintele CEC, Iurie Ciocan pentru Ziarul NAȚIONAL.
Cea de-a doua mașină, cumpărată la licitație, va deservi Aparatul Central al CEC. „Deocamdată nu știm ce model va fi, dar la sigur va fi tot de clasă medie și fără dotări sofisticate. Compania ar trebui să livreze automobilul până la sfârșitul anului”, a precizat Iurie Ciocan.
Amintim că, în ultima perioadă, mai multe instituții de stat și-au cumpărat automobile, optând pentru „Skoda Superb”. Cinci mașini a achiziționat Parlamentul, una a ajuns la Curtea de Apel Chișinău, alte câteva și-a cumpărat Președinția, dar a refuzat să dezvăluie câte mașini, de ce model sunt acestea și cât au costat.
13.12.2018
15:02
07.09.2018
13:15
06.08.2018
19:30
22.05.2018
15:03
27.03.2018
17:38
17.03.2018
11:30
17.02.2018
13:30
12.01.2018
19:02
04.01.2018
19:00
17.12.2017
21:01
09.12.2017
10:30
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură

















