Stiri

Ucraina este BOMBARDATĂ din toate părțile, iar Germania se gândește doar „afacerile sale”. Nemții se opun cel mai mult ca Rusia să fie exclusă din sistemul de plăți SWIFT

Actualitate 25.02.2022 18:24 Vizualizări2415
Ucraina este BOMBARDATĂ din toate părțile, iar Germania se gândește doar „afacerile sale”. Nemții se opun cel mai mult ca Rusia să fie exclusă din sistemul de plăți SWIFT

Purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Hebestreit, a explicat motivele pentru care Germania a refuzat să excludă Rusia din sistemul de plăți interbancare SWIFT și a respins criticile ucrainenilor care cereau acțiuni mai dure ale Occidentului împotriva Rusiei după ce Moscova și-a trimis forțele militare în Ucraina.

„Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane, în afacerile acestora cu Rusia”, a explicat purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Hebestreit.

Germania nu a fost singura care a ezitat la summitul UE încheiat vineri dimineaţa, a susţinut Hebestreit. „Am observat că şi Franţa şi Italia, printre altele, au avut obiecţii”, a spus el. De cealaltă parte, Marea Britanie este una dintre statele care ar vrea ca Rusia să fie deconectată de la sistemul global de plăţi interbancare SWIFT.

Excluderea Rusiei din SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication - societatea pentru telecomunicaţii financiare interbancare globale) este considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc, scrie Agerpres. Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.

Liderii politici din Uniunea Europeană au convenit la summit asupra unui pachet de sancţiuni financiare împotriva Rusiei, inclusiv unele personale, însă nu şi asupra interzicerii accesului Rusiei la SWIFT.

Hebestreit a respins criticile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. „Cuvinte ca 'tigru fără colţi' sau 'totul e prea puţin' nu corespund în întregime faptelor”, a apreciat purtătorul de cuvânt, arătând că sancţiunile aplicate până acum au afectat imediat volumul schimburilor efectuate de Rusia.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 30.08.2026 30.08.2026 13:44 427 Horoscopul zilei 30.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 30.08.2026 30.08.2026 13:44 404 Horoscopul zilei 30.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri