Igor Munteanu: „PSRM este în declin de imagine, resurse, aliați. În Parlament, PSRM nu-și poate menține avantajul, decât în tandem cu gruparea lui Șor”
2793
Câteva reflecții despre mancurți
1. Partidul Socialiștilor (PSRM) și liderul său amenință cu proteste în masă contra deciziei Curții Constituționale de anulare a legii priviind statutul special al limbii ruse (adoptate la 16.12.2020). Declararea caracterului neconstituțional al acestei legi lipsește PSRM de un puternic vehicol electoral, care ar fi trebuit să (a) bilingvizeze statul, (b) să anuleze art.13 din Constituție, care prevede că singura limbă oficială a statului este limba română/moldovenească, și (c) să dea un regim preferențial limbii ruse, care ar fi trebuit să garanteze acestui partid (PSRM) susținerea necondiționată a conducerii de la Kremlin.
2. Moscova nu crede lacrimilor, ocupându-se exclusiv de propriile urgențe, noi sancțiuni internaționale la orizont, noi proteste în masă legate de planurile lui Navalny și retușarea interesului față de R. Moldova prin alte teme vitale de politică internă și externă. Dodon rămâne astfel fără susținere garantată, dar cu multe datorii neonorate. Pentru că decizia Curții din 21.01.21 este definitivă și irevocabilă, PSRM și-ar dori să folosească motivul unei dezbinări etnice pentru a-și mobiliza și mai mult câteva grupuri etnice, slab integrate cultural și lingvistic în construcția statului.
3. PSRM recurge astfel la o politică de șantaj, înțelegând foarte bine că nu va obține voturi suplimentare, ci doar marginalizarea sa. Contradicțiile sale interne devin tot mai clare. PSRM este în declin de imagine, resurse, aliați. În Parlament, PSRM nu-și poate menține avantajul decât în tandem cu gruparea lui Shor, dar, obținându-i voturile, își pierde propriul electorat. Pedalând pe noi narative de apărare a limbii ruse (anunțate deja pentru ședința de început a noii sesiuni parlamentare), PSRM intră într-un delir criptosovietic, care-i va alunga o bună parte din electoratul de bază, tradiționalist, moldovenesc, cu elemente naționale. În aceste condiții, PSRM nu are alte opțiuni decât să-și apere teritoriile „marginale” de aliații săi de conjuctură, shor și rinato, hrănindu-se de scandaluri și dezinformări.
Asta este pe scurt despre cum sfârșesc lamentabil mancurții, care-și scot sufletul la vânzare. Este foarte important ca (1) autoritățile să nu se prindă de șantajul otrăvitor al PSRM, (2) orice discuții cu PSRM să fie limitate la maximum, și (3) nimicnicia, hazardul moral și fariseismul acestui clan să fie sancționate de publicul responsabil.
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
05.09.2026
14:17
05.09.2026
14:15
05.09.2026
14:08
05.09.2026
14:05
05.09.2026
14:02
05.09.2026
14:02
05.09.2026
13:41
05.09.2026
13:34
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
















