Igor Grosu cere CSM să investigheze amânările în dosarul primarului din Boldurești acuzat de omor prin accident rutier
1861
Consiliul Superior al Magistraturii este responsabil de verificarea eventualelor tentative de a tergiversa dosarul în care primarul din Boldurești, Nicanor Ciochină, este acuzat de accidentarea mortală a unui adolescent. Aceasta este opinia președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care afirmă că atitudinea sătenilor, care l-au reales pe Ciochină în funcție, îi este șocantă, transmite IPN.
„Instanța de judecată trebuie să-și facă datoria în analizarea dosarului. CSM trebuie să se uite foarte atent la posibilele încercări de tergiversare, pentru că ceea ce spun observatorii – sunt încercări de recuzare, amânare, evocare a unor boli... totul doar ca să se întârzie. Justiția trebuie să-și facă treaba”, a declarat președintele legislativului, întrebat despre realegerea primarului cercetat penal.
Totodată, Igor Grosu subliniază că, indiferent de părerile sale, învinuitul beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie finală. „Iată, cei în mantii trebuie să acționeze astfel încât să nu creeze impresia sau percepția de impunitate – că cineva care se presupune că a comis o crimă sfidează legea prin faptul că circulă liber și candidează”, a menționat Igor Grosu.
De asemenea, președintele Parlamentului a transmis că este șocat de reacția consătenilor, subliniind că cetățenii care votează nu sunt exonerați de răspundere. Accidentul s-a produs în februarie 2024. Conform procurorilor, șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile drumului. El a intrat pe contrasens și a lovit un adolescent care se deplasa regulamentar. După impact, bărbatul ar fi părăsit locul faptei și ar fi cerut ajutorul unui prieten pentru a ascunde urmele.
Nicanor Ciochină a fost inițial plasat în arest preventiv în penitenciar, ulterior fiind eliberat sub control judiciar. Aproape jumătate dintre cele 37 de ședințe de judecată în dosar au fost amânate la cererea principalului inculpat – primarul Nicanor Ciochină – a complicelui său și a avocaților acestora. Pe 1 iunie, Nicanor Ciochină a fost reales primar în Boldurești, provocând numeroase critici în spațiul public. El a dobândit un nou mandat cu o diferență de 13 voturi, însă cererea contracandidatului de a renumăra buletinele de vot nu a schimbat rezultatul scrutinului.
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina















