Scrisoarea bașcanului Guțul către Putin: Igor Grosu avertizează Rusia să nu se amestece în afacerile interne ale Republicii Moldova
1790
Rusia ar trebui să evite implicarea în afacerile interne ale Republicii Moldova, a subliniat președintele Parlamentului, Igor Grosu, referindu-se la scrisoarea trimisă de bașcanul lui Șor, Evghenia Guțul, către Vladimir Putin.
„Noi spunem statului respectiv să nu-și bage nasul în treburile noastre interne. Din păcate, el a făcut-o de la independență încoace constant. Toate procesele, inclusiv cele judiciare, sunt treburi interne ale statului Republicii Moldova și ale instituțiilor de drept ale Republicii Moldova. Iar apelul către acest stat nu vine decât să reconfirme încă o dată cât de corect a fost atunci când s-a introdus în Strategia de Securitate Națională acele pericole la adresa securității statului – crima organizată, corupția și Federația Rusă”, a declarat spicherul Grosu.
Menționăm că Evghenia Guțul, aflată în izolator, a trimis scrisori președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și președintelui Turciei, Recep Erdogan, acuzând autoritățile de la Chișinău de persecuție pe criterii politice și solicitându-le să exercite presiune asupra conducerii Republicii Moldova.
Guțul a fost reținută pe 25 martie pe Aeroportul din Chișinău, fiind suspectată de gestionarea frauduloasă a fondurilor financiare din fonduri electorale, finanțare ilegală a concurenților electorali, fals în documente și declarații false.
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
25.08.2026
19:51
25.08.2026
19:12
25.08.2026
18:56
25.08.2026
18:04
25.08.2026
17:54
25.08.2026
17:45
25.08.2026
17:44
25.08.2026
17:23
25.08.2026
16:51
25.08.2026
16:25
25.08.2026
16:16
25.08.2026
15:52
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
















